Sursă articol: https://click.ro/
Sentimentele care au apărut între ispita Radu Stoicescu și concurenta Daiana Prodan, pe parcursul sezonului 8 Insula Iubirii, par să fie din ce în ce mai puternice. Recent, frumoasa șatenă i-a spus „adio” lui Rareș. Iar fosta ispită a spus adevărul despre relația dintre ei.
Fanii au fost curioși să afle în ce relații au rămas polițistul și Daiana. Iar răspunsul nu a întârziat să apară. Radu Stoicescu a dat din casă și a spus care este, de fapt, relația lui cu fosta concurentă de la Insula Iubirii.
Radu, adevărul despre relația cu Daiana
Rareș și Daiana au pășit încrezători în Thailanda, din dorința de a-și supune relația celui mai mare test. Deși au plecat împreună acasă, șatena a decis să se despartă. Din ce motiv? Fiindcă a fost nemulțumită de comportamentul fostului ei iubit.
Recent, ispita Radu a vorbit despre cum au decurs lucrurile între el și Daiana după terminarea emisiunii. Aflăm chiar de la acesta faptul că au continuat să comunice. Iar relația dintre ei a numit-o „un fel de relație la distanță”.
„Bineînțeles că Daiana nu se aștepta ca și eu să fiu la interviul de șase luni. Daiana a fost și din ce am înțeles a negat faptul că noi comunicam în acea perioadă aproape zilnic. A negat, eu nu am negat în acel moment.
Ce pot să spun, eu cu Daiana avem o legătură strânsă, numai că nu știm în ce direcție ne ducem. Adică am ajuns în punctul în care mă sună la patru dimineața, iar eu îi și răspund. Nici nu știu ce să zic, chiar vorbesc cu Daiana și îmi face mare plăcere. Să fiu sincer, da, îmi place foarte mult să vorbesc cu Daiana. Aș putea să o numesc un fel de relație la distanță în care nu ne vedem pentru că nu am apucat de când s-a terminat filmarea Insulei Iubirii, dar cu toate astea suntem tot activi, tot acolo.
Chiar și în momentele în care a fost plecată în Grecia, la fel am apucat să ne scriem, ceea ce și pentru mine, cât și pentru ea este un fel de plăcere. Așa o numesc
Cred că nu au fost momentele prielnice din punct de vedere al timpului: amândoi muncim, acum mă ocup și cu deschiderea unui brand de haine. Ea, la rândul ei lucrează, era ocupată probabil și cu Rareș, eu mi-am găsit și alte activități între timp pe care le făceam și înainte” – a explicat ispita, la Antena 1.
„Am și eu un mesaj pentru ea”
Radu a dorit să mărturisească faptul că își dorește o relație cu Daiana și speră ca până la finalul anului în curs să existe ocazia în care să vorbească față în față despre sentimentele lor.
„Nu a fost momentul, deși au fost anumite ocazii în care puteam să ne întâlnim. Chiar m-a anunțat într-o zi în care voia să se decidă să vină la București. Eu nu o mai credeam în momentul ăla, că aveam în conversațiile noastre și tatonări. Dar nu știu dacă a venit sau nu, ideea este că oarecum nu am fost receptiv la mesajul dat, ea a observat lucrul ăsta și a găsit motiv să mi-l reproșeze.
Cu ocazia asta am și eu un mesaj pentru ea: Daiana, în una dintre rezoluțiile de anul 2024, până să se încheie, este să ne vedem și să putem să punem cap la cap ce gânduri avem și ce sentimente ne încearcă” – a mai spus Radu.