Disperarea călătorului care vrea să coboare din autobuz

Tensiunea crește pe măsură ce mijlocul de transport în comun se apropie de stație. Îl simți lângă tine. E bătrân sau tânăr, nu contează. Simți doar că ceva începe să te jeneze la spate: e inima lui care bate atât de tare, încât transcende hainele groase de iarnă.

Te uiți în spate și îi vezi fața chinuită de angoase. Ochii bulbucați te sfredelesc, laserele din privire stau să se activeze, o venă îi pulsează la tâmplă, bate din picioare. Arată de parcă ar trebui să nască.

În mintea lui se derulează zeci de scenarii: oare va reuși să iasă? oare nu e prea multă lume în jurul lui? oare va rămâne captiv pe vecie în această carcasă de metal? oare inteligența artificială ne va lua joburile? Tot felul de gânduri, tot felul de frământări.

Te împinge discret, să te anunțe că vrea să coboare. Îl ignori, să te joci cu mintea lui. Nu e frumos, dar e amuzant.

Stația se apropie și el se mișcă agitat de pe un picior pe altul, ca într-un dans irlandez bolnav. Îl mai privești o dată, simți că va pușca de stres.

Autobuzul încetinește.

Nu mai ai loc de inima lui.

Tensiunea a atins paroxismul.

Autobuzul oprește, se deschid ușile.

Un cântec angelic se îndreaptă spre cer:

– COBORÂȚI???

Iar tu răspunzi, sec, “NU!” și îi distrugi universul.

1 Comentariu
  1. FANE29 Ianuarie 2019

    evil one!

Păreri?