TVdecismele de vineri

Nu am mai avut de mult o serie de TVdecisme vinerești, dar iată că revenim în forță!

Cei de la Aqua Carpatica se mișcă foarte bine în social media. Brand-ul are o prezență solidă pe toate rețelele de socializare importante, iar efortul lor a fost răsplătit la Webstock 2013, unde campania lor, strop de iubire, a fost premiată la categoria Instagram. Acum, revin cu al treilea concurs pe Instagram. Trebuie să postați fotografii care să exprime ideea de #puritate, cu acest hashtag, evident, și puteți câștiga super premii! Detalii, aici.

Următoare două proiecte sunt, deja, o tradiție la Cluj, iar oamenii din spatele lor merită toată aprecierea noastră pentru ce reușesc să facă în fiecare an. Le vom puncta, urmând să revenim detaliat asupra lor.

S-a dat startul la Nepoți de Crăciun 2013! Pe 14 decembrie, ne vom strânge din nou pentru a face niște bunici fericiți. Vă puteți implica, inscriindu-vă ca voluntari, susținând proiectul și răspândind vestea, ca să ajungă la companii care ar putea să se implice.

Cadoul din cutia de pantofi revine! Ca în fiecare an, avem ShoeBox, o idee atât de frumoasă, încât nu avea cum să nu crească de la an la an. Toate detaliile despre ediția din acest an le găsiți aici.

Hai să avem un weekend fain!

Păreri?