De ce trebuie să citiți “Arhanghelul Raul”, de Ovidiu Eftimie

Am primit-o vineri și, după ce am citit primul capitol, mi-am propus s-o iau încet, să am “marfă din aia bun?” pentru cel puțin câteva zile. Că ăsta e efectul cărții: devii dependent de la prima doză. Știi că ai în mână o carte specială în momentul în care primul capitol se numște “Situația la zi în Pașcani și multivers”. N-am reușit s-o dozez pe mai multe zile, am prizat-o ca un sălbatic. “Bună, sunt Răzvan și sunt un drogat, am prizat ultima doză de Raul duminică.”

Sunt puține cărțile care îți dau senzația că ai citit ceva ce n-ai mai citit la nimeni. Și am citit ceva SF în ultimii ani. Un gen literar pe care nu știi unde să-l încadrezi, ceva nou, ceva unic. Nu sunt eu în măsură să-i definesc genul, dar am rămas cu impresia că Eftimie a scris o carte anti sistem, o “anti-carte”, un “anti-SF”, un “anti-fantasy”. Eftimie și-a creat propriul teren de joacă, unde șterge regulile despre cum se scrie o carte, cum ar trebui să fie un SF, și face ce vrea el. De aia trebuie s-o citiți, pentru senzația de proaspăt pe care ți-o lasă.

Mai trebuie s-o citiți pentru situațiile hilare și dialogurile la limita absurdului pe care doar mintea lui le putea concepe. Cine îl știe măcar de pe internet s-a prins că nu e chiar cel mai sănătos român în viață. Regăsești în carte stilul cu care ne-a obișnuit și ăsta e încă un lucru care o face specială: a reușit s-o facă “a lui”. Nu a scris o carte “cum trebuie”, a scris o carte din care dacă îi citești cuiva care îi cunoaște stilul și nu-i spui ce carte e, poate să spună “ăsta e Eftimie”. Și mai e umorul. Nu știu de când n-am mai citit o carte la care să râd atât. Umorul tipic eftimian, izvorât din realitățile românești.

Cartea curge lin, e cursivă, ți se lipește de mâini, de aia am și terminat-o mai repede decât mi-am propus. Bine, și pentru că sunt un drogat. Chiar dacă e un fel de SF (am stabilit că are prorpriul ei gen), Eftimie nu face abuz de DEX, ca să le arate proștilor că știe cuvinte. Se joacă cu limba română în stilul lui, dar nu epatează, din dorința de a se da deștept. Mi se pare că mulți autori români bagă cuvinte prețioase în cărți ca într-o ciorbă, iar apoi se plâng că nu sunt citiți.

Nu în ultimul rând, trebuie să o citiți pentru că, după ce veți ajunge și voi drogați, ca mine, veți dori doza următoare. Și dacă va vinde suficient, nu va avea încotro și va trebui să ne-o dea.

Să n-o mai lungim, dați cu click-ul și cumpărați-o!

Păreri?