Tatăl meu, acest Mihai Albu

Când eram mică, tatăl meu nu contenea să mă ameninţe că, dacă nu învăţ, o să ajung la oi. Sau la vaci. Sau vânzătoare de seminţe pe stradă. Nu că munca acestor oameni ar fi de condamnat, însă trebuia să realizez de pe atunci că e imperativ să-mi doresc ceva mai mult de la viaţă. Cele mai dese erau ameninţările ce implicau îngrijirea oilor.

De fiecare dată când luam o notă mai mică, apărea şi ameninţarea cu oile. De fiecare dată când venea seara şi temele era nefăcute, apărea şi perspectiva transhumanţei pentru mine. Practic, am ajuns să-mi fie atât de teamă că o să ajung să lucrez alături de nişte colege cu blană, încât am urât cu toată fiinţa mea balada Mioriţei în liceu.

Revenind la oile noastre, ca să zic aşa. Eu cred că tatăl meu a fost un vizionar al tinereţii sale. Pe vremea când Mihai Albu încă desena papuci de prinţi şi prinţese în blocul de desen, tatăl meu ştia deja cu ce voi fi încălţată, după ce o să eşuez în viaţă şi o să ajung să lucrez la oi. De aia mă şi ameninţa, îmi dorea binele. Ştia că, într-o zi, voi ajunge din staul pe marile podiumuri de prezentare ale lumii!

Şi aşa, cu un vizionar în familie, ajungeam să inventez eu porcăriile astea. Sigur, e vorba de cai, da’ şi oile au copite.

La 1.500 de euro perechea, parcă nu mai sună atât de rău munca la oi.

16 Comentarii
  1. dragosmone15 Martie 2011

    pe mine ma ameninta cu vacile si sapa.

  2. koshbo15 Martie 2011

    Interesant.. si eu am fost amenintat ca o sa ajung mare cioban :)) Chiar asa la subsolul piramidei sociale era vazuta meseria asta prin anii ’90?
    Cat despre incaltari.. is must have. O sa iau si eu lectii de umblat pe tocuri sa nu ajung off fashion :))
    Ideea totusi nu e asa originala, daca bine imi aduc aminte de prin copilaria mea julvernistica(lol new word) – gauchos din america de sud aveau un gen de cizme facute din pielea jupuita de pe piciorul unui cal si trasa pe gambe.

  3. Vlad15 Martie 2011

    cacat impachetat…

  4. tac'su16 Martie 2011

    Mie, mama imi spunea ca: daca n-ai facultate NU ESTI OM! Ce a obtinut? La 19 ani am plecat de-acasa. Nu m-am mai intors decat maxim 72 de ore pe an. Nu pot s-o urasc. Mi-este mama.

  5. Marian16 Martie 2011

    bag samă că oile au fost laitmotivul tinereții noastre :))

  6. tac'su16 Martie 2011

    Io zic ca tatal tau avea dreptate. Iata cateva expresii care arata legatura dintre oierit si viata de zi cu zi:
    -branza buna in burduf de caine
    -n-a facut nici o branza
    -nu-i cu toate oile acasa
    -lupul paznic la oi
    -oaia neagra a familiei
    -oaia ratacita
    -nu-i treaba magarului de unde beau oile apa
    etc. etc. etc. Din cele expuse mai sus rezulta ca oieritul a fost inca din zorii omenirii, una din ocupatiile de baza a lui homo sapiens. Ma gandesc ca daca n-ar fi existat oile, n-ar fi existat nici oieritul, si n-am avut noi romanii balada Miorita iar mie nu mi-ar spune unii sa nu mai fiu cioban :)

  7. alinropan16 Martie 2011

    Total incorect ce ne spuneau parintii. Uite, avem exemple la greu. Daca nu inveti, poti ajunge PRESEDINTE, MINISTRU, etc etc

  8. koshbo16 Martie 2011

    @tac’su: si aia de la maybach erau scutiti de un facepalm daca nu existau oi :)) http://bit.ly/e73uv5

  9. Tomata cu scufita16 Martie 2011

    :)) si pe mine ma amenintau tot cu oile si cu insotitul ciobanului pe dealuri.

  10. florica16 Martie 2011

    @all: Deci daca toti ajungeam la oi, practic eram toti bloggeri de nisa si scriam aceleasi lucruri :)))

  11. Camelia16 Martie 2011

    :)) Tot cu oile am fost amenintata si eu. Tata imi tot spunea ca daca mai iau o nota mica imi cumpara 10 oi si ma trimite sa le pasc… pana cand am venit cu replica:
    Tata…tu stii ca o oaie e 6 milioane? :D

  12. florica16 Martie 2011

    @Camelia: HAHA, sah mat! :)))

  13. Cata16 Martie 2011

    tot de oi trebuia sa am si eu parte :) cateodata, cand telefoanele nu se mai opresc din sunat, mailurile curg in inbox iar clientii si colaboratorii sunt deosebit de ciufuti, parca suna tentanta imaginea unui imas linistit, cu niste oi tacute care nu vor nimic in afara de iarba :))

  14. soro16 Martie 2011

    Oarecum offtopic, dar legat tot de oi: Bau . :-)

  15. Istvan16 Martie 2011

    Mda, cunoastem specia… Dar, sa stii, a fost deja dus cu un pas inainte… nu va spun, sa vorbeasca linkul… http://funnyfreepics.blogspot.com/2010/03/elephant-dung-shoes.html

  16. florica16 Martie 2011

    @Istvan: Fereasca Sfantul elefant :))

Păreri?