Super-puterea mea inutilă

Acum vreun an de zile, am prezis cu exactitate ziua în care urma să nască o prietenă. Am sunat-o într-o miercuri şi i-am zis: “Mâine naşti şi o să vin la tine la spital!”. Aşa a şi fost. Am râs, am glumit, nu am dat importanţă prea mare evenimentului. Până la urmă, oricine putea ghici.

A doua oară când super-puterea mea a ieşit la iveală a fost la începutul acestui an. M-am întâlnit în lift cu o vecină gravidă şi am anunţat-o suav: “Să aveţi o naştere uşoară săptămâna asta!” Doamna a născut a doua zi, iar proaspătul tătic a dat o bere.

Habar n-am de unde îmi vin predicţiile astea şi de ce. Cert e că îmi vin şi sunt cât de cât exacte.

A treia oară… deja e suspect, ştiu. Aşa am zis şi eu şi Sergiu, pe care l-am anunţat, extrem de precis, când va fi tătic :)

De ce e o super-putere inutilă? În primul rând, chiar nu mă ajută la nimic: nu salvez lumea cu ea, nu mă îmbogăţeşte, nu nimic. Apoi, nu pot să o controlez, predicţiile vin când şi cum vor ele. Deci, dacă îmi aduceţi o femeie gravidă, nu cred că voi fi capabilă să-i spun exact când va deveni mămică. De asemenea, nu pot induce “starea” de graviditate, deşi mi-ar plăcea. Dintr-o super-putere inutilă, ar deveni una extrem de utilă şi bănoasă: mi-aş deschide FFF – Firma de Fertilitate Florica :)

12 Comentarii
  1. siginutz16 Mai 2011

    lol :) sa imi zici, vin si eu ghicitoare :))

  2. klubbingman16 Mai 2011

    5 numere la LOTO, nu se poate? :D

  3. Cristian Gog16 Mai 2011

    maaa, grija mare ca te bagi pe teritoriul meu! Zi drept, asta vrei asai? … :))

  4. Oana16 Mai 2011

    Pentru Timisoara trebe sa ii schimbi numele ca avem deja 3F :D.

  5. silvy16 Mai 2011

    Ei,na. Pune un batic pe cap, taxeaza informatia si sa vezi ce coada se face la tine. Castel cu turnuri iti ridici. ;)

  6. SS16 Mai 2011

    parca vad deja reclama ta din Piata de la A la Z:-))

  7. florica16 Mai 2011

    @Silvy: Zici tu ceva acolo :)
    @siginutz:Tu ce faci? Scoti argintul viu, dezlegi cununii? :)
    @Cristian Gog: Lasati femeile gravide sa vina la mine! :D
    @klubbingman: Nu merge, am tot incercat :(
    @Oana: Pai nu ma gandeam sa ma si extind :))
    @SS: Tamaduitoarea Florica la dispozitia dumneavoastra :)

  8. Robert16 Mai 2011

    Haha, sa stii ca-i tare asta cu prezicerile/ghicitul. Si eu sunt cam in aceeasi oala. Acum 9 ani o prietena urma sa nasca si atunci am “prezis” ca va avea fata si asta imediat dupa ce mi-a zis ca e insarcinata. Din grupul de prieteni/rude eu am fost singurul care am zis asta. De atunci am mai ghicit sexul(genul) a in 11 copii. Practic la toti prietenii care asteptau copii, le-am ghicit ce o sa aiba. Acuratete 100%, 12 din 12.
    E nasol dupa o vreme, pentru ca acum toti cunoscutii vin si ma intreaba. Oricum m-am hotarat sa nu mai prezic, pt. ca o prietena era suparata pe mine vreo 2 luni pt. ca i-am zis ca si al doilea copil va fi baiat.
    Pacat ca la loto n-am nimerit niciodata mai mult de 2 numere. Niciodata!

  9. florica16 Mai 2011

    @Robert: Io zic sa ne asociem. Eu zic cand naste, tu ce naste. Pe bune, cred ca am face un banut cinstit :)

  10. Oana17 Mai 2011

    @florica: dau o bere buna daca nimeresti si la mine :))

  11. florica17 Mai 2011

    @Oana: Trebuie sa te vad intai:)

  12. Oana17 Mai 2011

    Daca tot merge, e pacat sa nu te extinzi. Poti sa ii zici 3F reloaded in Tm :))).

Păreri?