Sunt în stare de şoc!

Azi dimineaţă, după 4 ani de la terminarea facultăţii, m-am dus şi eu să-mi ridic diploma de licenţă. Poate nici nu mă duceam, dacă nu trebuia neapărat să o ridic, spre a o folosi la altceva decât ce scrie pe ea. O lăsam să adune praf prin arhivele facultăţii. Cred că a început să-i placă.

Urmând să iau contact cu o instituţie de stat, m-am pregătit:

– am anunţat la job că întârzii

– am făcut update la toate jocurile de pe telefon

– am apelat la toate resursele disponibile de nervi şi răbdare.

Mă aşteptam la ce se aşteaptă orice român care intră în contact cu o instituţie a statului: să pierd timpul, aşteptând să-şi mişte funcţionarul curul leneş, să fiu trimis dintr-o parte în alta, să pierd timp în fiecare parte în parte, să mă enervez şi, eventual, chiar să mă şi cert.

Când colo, stupoare! De la secretariatul facultăţii m-au trimis la arhive (care erau peste drum), unde am rezolvat treaba în 5 minute! Am pierdut, în total, cam o jumătate de oră. Voi înțelegeți ce scriu aici? Mi-am scos diploma de licenţă în CINCI minute! Fără să mă enervez, fără să mă cert şi, cel mai important, fără să plătesc nicio taxă!

Numa’ întreb, s-a întâmplat ceva peste noapte? Nu se mai stă la cozi? Toţi funcţionarii publici sunt de treabă şi nu mai ştiu cum să-ţi zâmbească? Nu trebuie să mai baţi kilometri întregi între ghişee, ca să obţii un căcat de ştampilă? Am ieşit din criză? Ninge ca-n poveşti? A murit Michael Jackson? Efectiv nu mai ştiu ce să cred!

Am obţinut asta:

Chestie pe care pot să micţionez cu boltă şi presiune.

12 Comentarii
  1. Ionut23 Noiembrie 2011

    asta cred ca este exceptia care confirma regula

  2. te23 Noiembrie 2011

    ai avut good karma in ziua aia :) mai rar se intampla de astea

  3. ovi sirb23 Noiembrie 2011

    Mă, în Timişoara, la Universitatea de Vest, tot aşa a fost în ultimii ani.

  4. mario23 Noiembrie 2011

    cam asa e peste tot

  5. Roua23 Noiembrie 2011

    Cred ca.ai aliniat si planetele cand ai facut update.ul pentru jocuri.

  6. Elisa23 Noiembrie 2011

    Ai avut noroc…mie Marga a uitat sa-mi semneze diploma…ca era in fiecare seara in direct la Antena 3 si ziua probabil dormea…

  7. Dany24 Noiembrie 2011

    Eu nu am avut norocul tau.Proasta de secretara imi ratacise diploma de bac si am pierdut jumatete de zi certandu-ma cu ea acolo.Bleah!

  8. Eduard24 Noiembrie 2011

    Man, esti norocos. Pe mine m-au chemat sa imi ridic diploma de licenta si sa o depun in cadrul programului de master…in acelasi birou!

  9. Mr. Cabo24 Noiembrie 2011

    Vad ca avem exact aceeasi diploma, doar universitatea difera. Ma bucur ca ma pot sterge la dos cu ea pentru ca nu face mai mult decat hartia pe care a fost printata. Si la mine a fost la fel de repede.

  10. Teo24 Noiembrie 2011

    Nu nu, nu e vorba de noroc :) Astia de la arhiva CHIAR sunt foarte organizati, eu am ridicat diverse dimplome si atestate de la ei si a mers foarte repede treaba :) Diploma de bac e una si cea de faculta e alta, sa nu confundam secretariatele cu arhivele de la UBB

  11. Lala24 Noiembrie 2011

    O, revino-ti! Sa vii sa ne spui daca o sa incerci vreodata sa-ti schimbi medicul de familie. Asta daca o sa supravietuiesti la vreo doua luni de plimbat intre CAS, ITM si Finante!

  12. Diana25 Noiembrie 2011

    Eu mi-am luat-o la vreo săptămână după ce am dat licența… repede. Mult prea repede… a fost ceva foarte dubios acolo…

  13. […] Venită pentru o scurtă perioadă în orşul mamă şi tată, mi-am început ziua cum nu se poate mai bine. La instituţiile publice, treaba merge ca unsă, se respectă numerele de ordine, domnii şi doamnele de la ghişee îţi zâmbesc, ba chiar am primit şi ceai cald. Stând pe la diverse cozi, am aflat că în piaţa oraşului tronează cel mai mare brad de Crăciun din România şi că poliţia oferă în trafic ceai şi cafea conducătorilor auto. Acest tablou ireal a fost completat când un domn m-a lăsat în faţa lui la coadă. Aparent, chiar s-a schimbat ceva peste noapte. […]

Păreri?