Și pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a spus Fram

Când am împlinit 18 ani, cadoul meu a fost școala de șoferi. Aia am visat, aia am pictat, aia am primit. Visam cum merg cu mașina familiei la liceu și cum parchez ca o vedetă, în uralele publicului. Singura problemă a fost că eu am făcut școala pe BMW, iar noi aveam atunci o Dacie combi. Urma să aflu diferența după primul drum cu mașina noastră.

Primul drum s-a dovedit a fi și ultimul, căci am refuzat vehement să conduc ceva mai jos de BMW. Nu neapărat că eram fițoasă, doar că, prin comparație, Dacia era greu de manevrat, iar taică-meu și mai greu de controlat la nervi.

După prima incursiune la țară cu mașina, printre strigăte de genul “nu așa!!!”, “o bruschezi!!!” , “o să o strici!!!”, am decis că nu sunt șofer de Dacie. Din păcate, cerul nici măcar nu s-a fisurat, deci nu au picat mașini din el. Oricât m-am dat cu fundul de pământ că vreau doar “o mașină mică”, nu a fost să fie. Am rămas pieton cu carnet o bună bucată de timp, conducând, sporadic, câte o mașină de firmă, pe care le chinuiam la fel de mult cum mă chinuiau și ele. Cu toate astea, am ținut la fiecare.

Cu TVdecemobilul a fost dragoste la prima vedere, suntem într-o relație serioasă de mai bine de un an. Ani de zile am fost convinsă că am nevoie de o mașină “de oraș”, care să consume puțin și să mă ducă din punctul A în punctul B. După câteva luni, însă, am început să mă uit la mașini mai mari, mi se părea că TVdecemobilul nu trage cum aș vrea eu, că nu stă foarte bine în curbe, că aș vrea să aibă garda mai sus, să mă cațăr pe toate bordurile, fără stres… Așa e omul, tot timpul vrea mai mult :)

Renault mi-a dat ocazia să văd ce înseamnă mai mult, căci Fram (bineînțeles că i-am pus nume, doar sunt femeie și e albă!) m-a așteptat la reprezentanță, cuminte și dornică să-mi arate ce poate. Mai greu a fost să o conving pe Andreea să îmi dea cartela de pornire :))

Până la urmă, s-a resemnat.

Ștafeta Națională Renault Megane Olympic a ajuns, deci, de la Timișoara la Cluj, urmând să i-o predăm, vineri, lui Sorin, la Iași.

Abia aștept să o testez, deocamdată i-am găsit un loc de parcare în fața blocului. Și da, după cum scria și Răzvan, mașina e una pentru care vecinii se uită cu invidie la tine :)

Nu uitați că Renault caută 100 de ambasadori ai valorilor olimpice. Până pe 12 august, vă puteți înscrie aici și puteți câștiga o invitaţie la Gala de Premiere a Olimpicilor Medaliați la Jocurile Olimpice şi, prin tragere la sorți, un city break la Londra.

7 Comentarii
  1. sigina8 August 2012

    =)) vaaai genial videoul!!!!!!!! :)) asa e, cand ai masina de oras incepi, ba nu trage, ba are garda la sol mica, ba parca is mai fain e limuzinele.. dar la mine, toate aceste fite pleaca atunci cand incerc sa-mi inghesui masina intr-un loc de parcare din minunatul centru. Dar sa revenim la masina ta noua:P S-o conduci sanatoasa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! (remarci tonul)

  2. sigina8 August 2012

    ..cred ca mi-ar sade bine… :P

  3. florica8 August 2012

    @sigina: Si eu cred ca te-ar prinde ;)

  4. KooKooL8 August 2012

    Si Cucu nu poate da o tura? :D

  5. […] X1_AdParams = { 'pub' : '560302451683403', 'site' : 'tvdece.ro', 'section' : 'site', 'zone' : 'sky', 'size' : '0x0' };   « Și pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a spus Fram […]

  6. Ramona8 August 2012

    hahah, f tare clipul!!!
    sa o conduci sanatoasa, e o masina superba :)

  7. florica8 August 2012

    @Ramona: E foarte frumoasa, e de gagici :)

  8. Ramona8 August 2012

    si e alba si noua si luceste si fuge si e frumoasa foc!
    abia ast povestile cu Fram :)

  9. […] că au trecut deja două zile de când am predat Renault-ul Alinei și lui Răzvan, dar fiți miloși cu mine, am fost varză. De oboseală. Am plecat spre Cluj singură, marți […]

  10. […] uit la ea, o denumesc instant Fram şi decid că TVdecemobilul e mult mai tare. Că-i a mea. Mai mult îmi place de Csilla, care mi se […]

  11. […] imensă onoare să pot lua parte la ea.  De la București la Brașov, la Timișoara (la Sibiu), la Cluj, la Iași și din nou la București, frumosul Renault Megane Olympic a făcut mai bine de 2000km. […]

  12. […] Într-un final, la noi. […]

Păreri?