Scrisoare de divorţ

Dacă tot s-a deschis cutia cu scrisori, nu văd de ce nu aş băga şi eu una. Mai ales că mi-e foarte dragă, pentru că mi-a adus locul de muncă unde prestez şi în momentul de faţă.

Prin 2007, nu dădeai doi bani pe mine. Nici măcar eu nu dădeam. Eram un amărât de absolvent al unei facultăţi de balet, timid, de mi-era ruşine să vorbesc chiar şi cu mine, mai mult sau mai puţin grăsuţ şi cu un job de căcat: merchandiser în industria berii (cu alte cuvinte, puneam sticle pe raft). Vai steaua mea!

Sora mea lucra în advertising. Într-o zi, mi s-a adresat: “Măi, aşezătorule de sticle pe raft, avem nevoie de un copywriter la agenţie. Nu vrei să te bag pe felie?”. Vă daţi seama că am acceptat, chiar dacă habar nu aveam cu ce se mănâncă meseria asta, sau dacă eram făcut pentru aşa ceva.

N-am fost la interviu. Am primit doar un task pe mail, pe care a trebuit să îl rezolv cât mai rapid şi creativ cu putinţă. Trebuia să redactez o scrisoare de despărţire din partea unui soţ, nemulţumit de lipsa de comunicare dintre el şi soţie, de viaţa sexuală săracă şi de alte cele. Trebuia scrisă în aşa fel încât să rămână loc de “bună ziua” între cei doi. Am scris asta:

“Draga mea,

Robinetul din baie e stricat. Dimineaţă, în timp ce făceam un duş, am rămas cu el în mână. M-am gândit care ar fi cauza acestei defecţiuni. Primul lucru care mi-a venit în minte e că aceasta se datorează indolenţei mele faţă de problemele casei. Dar nu. Mi-am dat seama că este vorba de o lipsă de comunicare între robinet şi filet. S-a întâmplat ceva, pe parcursul coabitării lor, ce a dus la această ruptură. De la un moment dat, nu mai exista frecare. În plus, robinetul nu mai ajuta filetul la îndatoririle zilnice, cum ar fi jetul de apă.

S-au despărţit fără complicaţii, având amintirea multor “învârteli” prin care au trecut împreună.

Cred că ar fi cazul să le urmăm exemplul.”

M-au luat! Mă gândesc că o fi ceva de capul meu, dacă împlinesc, în curând, trei ani aici.

6 Comentarii
  1. carabusha10 Martie 2010

    no ma miellule ma, trecura anii :)

  2. marius10 Martie 2010

    crezi ca si-au dat seama (chiar dupa trei ani) ce tin pe langa casa (firma) ??? :-)

  3. Groparu10 Martie 2010

    Nice :)))

  4. Nimeni Altu14 Martie 2010

    Frumoasa scrisoarea,ai imaginatie bogata.Dar ce te-a facut sa te schimbi atat de mult din anul 2007 pana in prezent?Ai spus ca erai timid,”mai mult sau mai putin gras” s.a.m.d. Din cate am citit aici pe blog nu mai esti timid deloc…si nici vai de steaua ta.Intrebarea vine din partea unui baiat de 17 ani si jumatate,vai de steaua lui

    • zicu15 Martie 2010

      @Nimeni Altu: Mediul in care lucrez a avut contributia cea mai mare. Stai linistit, o sa inceapa sa lumineze si steaua ta :)

  5. Nimeni Altu15 Martie 2010

    Multumesc pentru incurajari.Speranta e cam mica,insa moare ultima…Salutari de la Tg.Mures,tineti-o tot asa!

Păreri?