Să înceapă petrecerea!!!

Ne-am tot gândit, oare ce petrecere am putea face după Haine de casă party şi WWW party? Că nu puteam aşa, să organizăm orice, doar avem nişte aşteptări la care trebuie să ne ridicăm :d Şi cum stăteam noi şi ne mulgeam minţile, am avut o revelaţie! Există un trend numai bun de exploatat ca temă de petrecere, un trend pe care unii îl îmbrăţişează, alţii îl detestă, un trend despre care s-a tot scris şi se va mai scrie, s-a făcut mişto şi se va mai face, un trend care nu poate fi definit foarte exact şi totuşi e trendul trendurilor: hipstereala!

Aşadar, Petrecerile TVdece şi Le General vă cheamă la Marea Hipsterizare!

Ce vrem de la petrecerea asta? Să înţelegem cum funcţionează fenomenul, dacă tot e peste tot. Şi nu-l putem înţelege decât testând-ul. Astfel, ne vom îmbrăca hipstereşte, vom încerca să ne comportăm hipstereşte, vom petrece hipstereşte, tot tacâmul! Cine ştie, poate nu-i aşa rău precum pare :)) Ca să vă faceţi o idee, dacă mai era nevoie, căutarea asta şi link-ul ăsta vă vor ajuta să vă construiţi identitatea hipsterească.

Ce ne bucură e că am reuşit s-o organizăm în Le General, sediul distracţiei din oraş. Şi n-am ales rău: vor fi promoţii la băutură, shoturi şi cocktailuri hipstereşti, premii pentru cea mai hipsterească ţinută, constând într-o sticlă de tărie şi diploma “Eşarfafermecată”. Adică tot ce trebuie ca să-ţi doreşti să fii acolo!

No, după cum spune şi titlul, care e un trademark Le General, să înceapă petrecerea!!!

PS: Dacă tot e pe bază de voie bună, vă rugăm noi s-o ajutaţi pe fata asta cu un vot, că foarte merită!

 

7 Comentarii
  1. Andrei Coste28 Februarie 2011

    Clar tre’ sa-mi cumpar palarioara si esarfa!

  2. szili9028 Februarie 2011

    ori suntem hipsteri, ori nu mai suntem :))

  3. Mihaela Nistor28 Februarie 2011

    Party time!

  4. Dan Ciulea28 Februarie 2011

    ioi ma… fix cand mem la Brasov sa jucam fotbal …. :(
    distractie! ma distractie!!!!!!!!!!!!!!!!

  5. Andrei28 Februarie 2011

    aia cu opium pipe e mortala :)

  6. […] de la Tvdece: “Ca să vă faceţi o idee, dacă mai era nevoie, căutarea asta şi link-ul ăsta vă vor […]

  7. ovi sirb28 Februarie 2011

    Iisuse Ţestoase, şi eu vreau acolo!

  8. Andrei palatkas28 Februarie 2011

    Si ca sa ne incalzim putin cu niste hipstareala de bun gust http://www.youtube.com/watch?v=lVmmYMwFj1I

  9. […] mai multe detalii vizitati pagina oraganizatorilor(ce fain suna asta!): Hipster Party. Daca ti-a placut spune si altora Posted in: #cluj, beutura   Tags: #cluj, hipster, […]

  10. […] tot ne hipsterizăm azi, ne-am jucat puţin şi pe twitter. Au ieşit nişte idei care pot contura o imagine a […]

  11. […] pe înţelesul tuturor, mă prezint la Hipster Party by Petrecerile TVdece. Fie-mi hipstervezica uşoară. Mie şi hipsterapropiaţilor mei. […]

  12. […] În februarie am făcut Hipster Party […]

Păreri?