Cum mă pregătesc (deja) de Crăciun

În fiecare an, Crăciunul mă prindea deja scârbită, obosită, terminată, un mic Grinch.

În fiecare an, prinsă în meandrele concretului, nu reușeam să mă bucur cu adevărat de Crăciun. În octombrie finalizam campaniile de Crăciun doar ca să mă apuc în noiembrie de bugete, contracte, acte pentru anul următor. Când trebuia să intru în “spiritul sărbătorilor” eram ca o varză murată.

Când toată lumea în jurul meu mustea a veselie crăciunească, eu nu aveam răbdare cu nimeni și nimic și aveam vise erotice cu o peșteră în care să fiu doar eu, liniște și pace. Anul trecut, de exemplu, am cumpărat pe ultima sută de metri un brad urât cu spume, care pica din suport de două ori pe oră.

Anul acesta am decis că nu am mai vreau să-mi sacrific sărbătoarea preferată și îmi voi dedica timp să mă bucur cu adevărat de ea. Acum o săptămână am schimbat fața de masă din bucătărie cu una pe care scrie “It’s the most wonderful time of the year”. Săptămâna trecută am purtat prima dată un pulover cu acadele roșii. Încerc să mă abțin de la lucruri cu reni și Moș Crăciun, dar o pornesc încet spre a asculta Magic FM non-stop. Ba chiar cred că o să mă duc și la Hrușcă la concert.

Am cumpărat deja cadourile de Moș Nicolae și am rezolvat o comandă specială pentru Crăciun. Între timp, am început să creionez mental o listă cu ce cadouri vreau să-mi cumpăr MIE. Dap, anul acesta mă scot singură la cumpărături. Pentru că merit.

Aștept data de 2 decembrie ca să pot începe să decorez TOATĂ casa, să port cerceii cu Moș Crăciun, să caut un brad de poveste.

Dacă simțiți că aveți nevoie de cea mai veselă persoană din lume, care să vă binedispună și pe voi, sunt la un telefon, mail, chat distanță!

7 Comentarii
  1. Ioana11 Noiembrie 2017

    Dupa Craciun divortez, pentru prima data in viata nu imi arde de nici o veselie craciuneasca.Vreo sugestie?

    • Florica12 Noiembrie 2017

      Da, mai multe:
      1. Evita intalnirile de familie in care sa te intrebe toti CUM faci asta.
      2. Du-te la mall si cumpara-ti cele mai sexy haine. Nu conteaza cat costa.
      3. Du-te la coafor, mani, pedi, orice te face pe tine sa te simti bine.
      4. In masina, asculta doar BUG mafia, Parazitii etc. Cu cat mai tare, cu atat mai bine. Fara muzica siropoasa! :)
      5. Iesi in oras! Cu prietenii, colegii, dusmanii, doar sa nu stai in casa.
      6. Machiaza-te si imbraca-te zilnic cu cele mai faine haine. Si daca te duci pana la magazin.
      7. Nu sta de Craciun pe facebook. O sa ti se faca rau de atata bucurie…
      8. Reaminteste-ti de lucrurile care iti placeau doar tie, inainte sa fiti voi. Poate ai chef sa mergi la un film, du-te! Poate ai chef sa bei sampanie la 8 dimineata, do it! Nu vreau sa o dau in clisee, dar acum e important sa te iubesti tu pe tine. Poate adopti un catel, o pisica, un hamster :)
      Daca te mai pot ajuta cu ceva, stii unde ma gasesti. Eu te sustin si sunt sigura ca decizia luata e cea mai buna pentru tine. Fuck society si regulile ei! Girls before dicks! :x

  2. Elena13 Noiembrie 2017

    Super, Florica
    Aici vin cand o sa am vreo problema

  3. Ioana16 Noiembrie 2017

    Multumesc Florica!
    When I will grow up I want to be like you.
    Super sugestii, mi-ai adus zambetul pe buze!

Ai o părere la părerea lui Ioana? M-am răzgândit