Papucii discordiei vara asta

Probabil i-ați văzut deja, dacă nu, faceți cunoștință cu ce se va purta vara asta.

Încă o dovadă că rasa umană și-a atins limitele și merităm un asteroid. Dar să trecem peste și să admitem că e chestie de gust. Mă gândesc doar la problemele ridicate de acești sconcși bipezi.

Pițipoanca

“Moamăăăă, ce frumiii! O să fiu invidia la proaste când o să-mi iau de toate culorile!”

Bărbatul pițipoancei, cunoscut drept cocalar

“Ce femeie stilată am!”

“Fă, ce-s cu papucii ăia de care au toate proastele?”

“Fă, îți put picioarele mai tare ca mie!”

Ne-pițipoanca

“Ce prostie! Sunt o doamnă, lucrez într-o corporație, e sub demnitatea mea să port așa ceva. Și totuși, ceva mă atrage la ei… Sunt urâți cu spume, dar mi-i doresc… Of… Îmi iau o perece și îi port pe ascuns, în cartier.”

Bărbatul ne-pițipoancei, probabil un IT-ist

“Ce om rațional ia o astfel de decizie? Asta e femeia lângă care mă culc în fiecare noapte? Asta e femeia alături de care vreau să-mi petrec restul vieții? Cine e străina asta?

Hipsterița

“Îi voi lua și îi voi purta ironic.”

Bărbatul hipsteriței

“Îi voi lua și îi voi purta ironic.”

Bloggerița de fashion

“Îi voi desființa pe internet, dar îi voi purta.”

Bărbatul bloggeriței de fashion

“Sigur, iubi, mai facem încă 476 de poze, până ieși perfect…”

Sursă foto

6 Comentarii
  1. Ady20 Iunie 2017

    Deja sunt sooo last year. Am vazut dimineata la metrou niste tenisi cu funde. Niste fundoaie imense, din acelasi material ca tenisul, cu un nod cat un pumn de bebelus. :) N-am reusit sa fac poza.

  2. Alin Manea21 Iunie 2017

    Oribili. Zilele astea am vazut cateva pitzi cu papuci din astia pufosi.

  3. Vivi21 Iunie 2017

    Femeie insarcinata plecata la coafor…picioare umflate…n au mai incaput o tenesii…coafezele plasau la cliente marfa a la dragonul rosu.

    Sotul femeii insarcinate – Wtf!!! Ce dreacu s trafaletii aia in picioarele tale, mo !?:))))

  4. Mihaela21 Iunie 2017

    Abia aștept sa apară bancurile cu pufoșenii.

Păreri?