Online-ul clujean ar trebui să se întâlnească mai des

Când vor vedea titlul, probabil, unii vor zice: “cum, da’ nu erați voi comunitatea aia faină?” Ba, suntem în continuare, doar că fiecare e ocupat cu jobul și proiecte personale și nu ne întâlnim atât de des pe cât ne-am dori.

La întâlnirea de aseară, vorbeam cu Ciulea și am zis că n-ar srica să stabilim o întâlnire periodică, o data la două săptămâni sau la lună. Anunțăm data, ora, locul, cine vrea vine, cine nu, nu. De stabilit.

boardgames

Aseară a fost o minunată seară de vineri seara (TM), la invitația prietenilor de la Apartament 1. Ne-am strâns “ca pe vremuri” la o seară de boardgames, am făcut “networking”, ne-am distrat, ne-am simțit foarte bine împreună. După cum ziceam mai sus, tre’ să repetăm.

Mici concluzii:

– Apartament 1 e locul perfect pentru o seară cu prietenii, cheesecake-ul lor e în continuare cel mai bun din oraș, în opinia noastră, iar despre pastele făcute în casă și pizza nici nu avem ce să mai zicem: trebuie să le încercați!

– cel mai tare joc de aseară a fost cel pe care l-am inventat cu Ciulea. Se numește simplu: BEM. Regulile sunt simple: BEM.

Cristian Gog a reconfirmat că e de pe altă planetă: cum, frate, să miști mărul de pe spatele unui iPhone? CUM??? Deci a pus degetul pe el și l-a mutat jos! Nu, nu era telefonul lui, ci al lui Groparu. Mindfucking! A fost doar unul dintre trucurile cu care ne-a dat pe spate aseară.

Le mulțumim celor de la Apartament 1 pentru invitație!

Niște poze de aseară găsiți aici.

1 Comentariu
  1. sigina9 Februarie 2013

    if u let me know, vin, daca pot. n-am stiut de intalnirea de aseara. tzuc

  2. […] peste alta, au dreptate TVdece-ii. Ar trebui să ne vedem mai des, că seară așa faină de multă vreme n-am mai […]

  3. […] Pe prietenii de la Apartament 1 ii gasiti pe Calea Turzii, dupa Mol primul bloc pe dreapta, pe site sau pe facebook. Pe incercate garantez pentru cheesecake, vin si pizza. Sunt brici. Urmatoarea data cand merg trebuie sa incerc pastele despre care am auzit cuvinte de lauda din partea specialistilor in mancare italiana. […]

  4. […] m-am băgat la ceva mai simplu, alături de Ciulea şi Răzvan: am jucat BEM. E un joc pe care promit că o să-l mai joc ori de  câte ori o să am […]

  5. […] Citiţi mai multe aici: tvdece.ro […]

Păreri?