Nu mai ești online-ul de care m-am îndrăgostit…

Am avut, aseară, o discuție cu Nebuloasa pe twitter despre dreptul fiecăruia la o opinie, ceea ce m-a determinat să scriu acest text.

De cum intră pe internet, majoritatea românilor demarează un proces de zeificare. Că e o caracteristică a mediului, că vine din interiorul lor, nu are importanță. Important e că se întâmplă. Câțiva followeri pe twitter, câțiva fani pe facebook sau câțiva unici pe blog sunt suficienți pentru a desăvârși transformarea. De la statutul de simpli cetățeni care stau la coadă la mici, ne transformăm, brusc, în deținătorii adevărului absolut. Noi avem PĂREREA SUPREMĂ, oricare altele fiind elucubrațiile unor neavizați. Astfel, online-ul distorsionează simțul realității, realitate în care ORICINE are dreptul la o părere. Proastă sau nu, e PĂREREA LUI!

Bă, suntem pe bune? Trebuie să vă reamintesc faptul că ne învârtim într-o lume extrem de mică, în care ne mirosim beșinile unul altuia? Trebuie să aduc aminte că majoritatea oamenilor nu dau doi bani pe lumea noastră mică? Trebuie să punctez că lumea asta nu funcționează după alte reguli? Ne-am învățat prost! Ne-am construit turnuri de carton, dar ne place să credem că sunt de fildeș, de la înălțimea cărora emitem METAPĂRERI. Am construit un mediu în care bunul simț, respectul pentru ceilalți și PĂRERILE lor sunt arbitrare.

Nu asta e lumea în care am intrat, acum câțiva ani. Nu la asta mă aștept de la un mediu care ar trebui să fie o variantă viabilă pentru media tabloidizată. Nu asta merită cei care ne urmăresc. Dacă vom continua pe drumul ăsta, ne ducem dracului de tot! Riscăm să ne transformăm într-un cor de mierle surde, autosuficiente și narcisiste.

Ne revenim?

Lecturi suplimentare: Era o chestie amuzantă, Manifest pentru un internet mai curat

14 Comentarii
  1. cosmintudoran21 Iunie 2012

    nu! ;)

  2. Vasile Manu21 Iunie 2012

    Sunt oameni în online-ul ăsta care nu au pic de caracter, pe lângă faptul că se cred mari formatori de opinie şi, aşa cum ai zis tu, deţinători ai adevărului absolut. Oameni care au impresia că dacă au 2000+ de followersi înseamnă că îşi permit să-i judece pe alţii, să-i jignească în mod gratuit, fără ca cel care e jignit să-i fi zis vreodată ceva ofensator. Trăim în online-ul unde bunul simţ şi respectul se găsesc tot mai puţini în oameni, din păcate. Toată lumea face glume, toată lumea ia la mişto (fapte, oameni, evenimente), dar nimeni nu tratează o problemă serios şi civilizat. Se ascund după masca aceea a haterului şi trolllului şi au impresia că sunt interesanţi şi ce mare şmecherie fac ei dacă iau la mişto pe cineva care participă la un eveniment organizat de o companie. Si cazuri mai sunt destule.

    Si stii ce fel de oameni mai exista in acest online “frumos”? Nişte oameni cu trafic ceva mai mare, de ordinul miilor de unici, denumiti simbolic a-listeri, care se cred miezul din fanta si la care nu le mai ajungi la nas nici cu prajina. Aroganti si plini de ei, infatuati si care au impresia ca parerea lor e mai importanta decat parerea unuia cu 200 de unici.

    Genul ăsta de oameni fără caracter am ales să-i ignor. Şi am descoperit câţiva prin online-ul românesc. Încearcă şi tu :)

  3. Ana-Maria21 Iunie 2012

    Din normalitate nu ai cum sa iti revi. Faptul ca ne facem publici in mediul asta virtual nu ne ajuta decat de a ne afisa mai mult prostia pe care oricum o detinem. Daca inainte doar cei cca 20 de prieteni ai nostri ne cunosteau acum ne poate vedea o lume intreaga. Dragut, nu? Acum putem fi ce ne-am dorit mereu, niste vedete. Formatori exista pentru adepti :) Mai exact, asa formator asa adept. Prostia va trage la prostie, cultura la cultura si tot asa mai departe. Gata, sunt multumita ca m-am facut si eu observata. Toate cele bune si va doresc multa incredere in mai bine si optimism.

  4. marius21 Iunie 2012

    Vasile, din moment ce si tu (eu, el, noi, voi) reactionezi la fel, nu ajuta cu absolut nimic si ceea ce zici tu nu are nicio valoare. Zici de ignorat, dar nu prea am vazut acest lucru la tine. Sincer, fara nicio suparare. Da cineva in tine si in loc sa taci continui cu 10 tweeturi pe aceasta tema.
    Eu recunosc: nu pot ignora si asta este. Poate intr-o zi voi invata de la cei mai mari ;)

  5. zicu21 Iunie 2012

    @Vasile Manu: Nu cred ca ai inteles fondul textului.

  6. Pepe21 Iunie 2012

    Ai scris un “articol” despre nimic. Probabil ca doar followeri tai fideli stiu despre ce si despre cine vorbesti!
    P.S. – mai inspirat ar fi fost un “articol” despre cum sa ai o discutie pe Twitter! Chiar, cum dracu porti o discutie pe Twitter? :)

  7. daniel rus21 Iunie 2012

    cat de mare poate fi o lume mica/extrem de mica?

  8. zicu21 Iunie 2012

    @Pepe: Imi place sa cred ca intelege mai multa lume ca vorbesc despre un mare CE si nu despre CINE. Cat despre discutiile pe twitter, cum altfel, prin reply-uri succesive :))

  9. Pepe21 Iunie 2012

    tre’ sa o incerc si eu pe asta cu twitterul ))

  10. Adrian Anghel21 Iunie 2012

    Ai punctat extraordinar de bine faptup ca opinia fiecaruia a devenit arbitrara. Chiar nu mai exista drept la opinie in blogosfera, iar un exemplu dur l-am vazut la mai “inaltii” din blogosfera. Acolo se anuleaza pareri la greu, doar pentru ca unii oameni au o parere diferita fata de a autorilor respectivi. Tot mai multe articole de 3 randuri cu subiecte de cancan au inceput sa apara, blogurile personale se duc pe stiri de scandal, nu asta-i blogosfera de acu cativa ani. Nu mai exista exemple la noi, exista doar bloggeri, de scandal si de pupincurism.

  11. Mihai21 Iunie 2012

    E normal ca primul comentariu sa fie epic si sa contina adevarul vazut din punctul lui de vedere. Oamenii nu stiu sa-si exprime parerea fara a-ti da in cap, ci incercand sa argumenteze de ce nu sunt de acord. De cele mai multe ori nu sunt 100% de acord cu ideile celui care a scris ceva. Eu inca mai sunt la partea frumoasa, se pare, ca la inceputurile Twitter-ului si Facebook-ului. Incerc sa nu imi otravesc sufletul cu relele pe care le citesc.

  12. Danny21 Iunie 2012

    Bravo, ai perfecta dreptate! Twitterul a devenit tot mai gretos si tot mai multi utilizatori isi dau o importanta mai mare decat au de fapt!

  13. m@ri@n22 Iunie 2012

    Sunt foarte multi care au exact comportamentul descris de tine. din fericire unii sunt diferiti si nu detin dreptatea suprema chiar daca au 2000 de like-uri. Blogosfera romaneasca e variata, dura chiar din ce am auzit de la unii, dar iti mai spun ca cea cinefila e superba (nimeni nu are o parere absoluta, nimeni nu are are de superior).
    Eu unul accept orice parere cu conditia unor argumente logice.

  14. sorin23 Iunie 2012

    Multi au luat-o pe aratura de multa vreme. Foarte multi chiar! Faza e ca majoritatea nu recunosc acest lucru si tot se amagesc cu apa rece. Ori ne apucam sa facem ceva, ori ne place sa inghitim si acceptam situatia!

  15. […] online-ul era mai frumos și mai […]

  16. […] Pe cât de mult îi unește facebook pe români, pe atât de mult îi dezbină. Am văzut conflicte din motive stupide între oameni ce până mai ieri erau prieteni. Suntem un popor de dictatori ai ideilor, iar facebook nu a făcut nimic altceva decât să scoată asta la suprafață. Uitați-vă puțin în oglinda facebook și veți vedea că doar părerea voastră contează. […]

  17. […] stabilit că avem probleme grave în ceea ce privește dreptul la opinie. Efectul acestei primejdioase stări de fapt e îngrijorător: ne ferim să ne exprimăm opiniile, […]

Păreri?