Diverse moduri prin care poți călători în trecut

Dacă te-ai plictisit de beneficiile vieții moderne, occidentale, capitaliste, întoarce-te în țară și vei descoperi că e posibilă călătoria în trecut. Lasă trenurile alea curate și super rapide din Italia și plimbă-te prin țară cu un tren de-al nostru. Du-te la baie, ca să redescoperi viața simplă, de ev mediu.

Dacă vrei să călătorești și mai departe în trecut, fă o vizită într-un sat. Da’ nu din ăla cochet și îngrijit, ci un sat cum sunt majoritatea din România. Un sat din ăla de te miri că există oameni care chiar trăiesc acolo. Scoate-ți telefonul de ultima generație, fă o poză artistică și pune-o pe instagram cu descrierea “this is the real life”. Oamenii ăia cu budă în fundul curții te vor pune primar. Neapărat să testezi o budă din asta, dacă n-ai făcut-o până acum. Și vezi că, dacă stai pe telefon când ești pe o budă din asta, și îl scapi din greșeală înăuntru… îți imaginezi.

Iar dacă vrei o călătorie rapidă în trecut, ieși din casă și du-te într-un bar de cartier. Sau într-un magazin de țesături. Sau într-o croitorie. Sau uită-te la un afiș de la “Cerbul de Aur”.

M-a trimis Alina zilele trecute la pantofar.

– Serios, chiar crezi că mai există pantofari?

– Este în zonă, m-am interesat, te trimit la sigur.

La parterul unui bloc era o gaură care semăna cu o ușă, dar de fapt era un portal care te transporta în trecut. De cum am intrat și m-a lovit mirosul, am simțit o nevoie subită să mă pun la coadă la pâine, lapte sau carne. Dar mirosul ăla e în continuare ce trebuie, unul din cele mai bune “droguri” pe care ni le-a dat comunismul. De fapt, cred că scopul lui e să acopere mirosul de picioare.

Grăbindu-mă să ajung acasă la ora 8, să prind cele două ore de program TV, m-am uitat rapid în jur și am descoperit că locul era exact cum l-am lăsat la ultima vizită, în ’49: munți de pantofi, mobilă veche și un radio care se chinuia să reproducă ceva muzică interbelică. Și mirosul. Ah, mirosul!

Înăuntru era un bătrân a cărui poză ar trebui să apară în dicționar în dreptul cuvântului “ursuz”. Era atât de ursuz, încât nici nu vorbea prin cuvinte, ci prin mormăieli.

I-am lăsat pantofii, urmând să mă întorc peste două zile.

M-am întors. Locul era exact așa cum l-am lăsat la ultima vizită, acum două zile.

– Bună ziua, am venit după pantofii ăia. (i-am arătat)

Ceva s-a întâmplat cu pantofarul meu ursuz. A schițat un zâmbet! S-a uitat la pantofi, s-a uitat la mine și, cu cea mai poker face posibilă, l-a scos pe Dem Rădulescu din el:

– Ai Cenușăresei?

Asta ar fi una dintre glume. De fapt singura.

S-a așteptat să râd.

Am râs.

El n-a râs.

Am plecat.

Întrebarea e: oare de câte ori a dat glumița asta, într-un secol de carieră?

5 Comentarii
  1. Ady11 Septembrie 2018

    Spune “mulțumesc” că nu te-a tras pe sfoară. Am fost la pantofar acu’ o lună. Să-mi înlocuiască/coasă catarame noi la 2 rucsaci. Catarame cumpărate de mine. “20 lei, înainte. Nu pun bilet că ați achitat, că țin minte”.
    În aceeași zi am lăsat și la croitorie niște pantaloni la scurtat, acolo nu era cu banii înainte. Doar că am încurcat borcanele. Așa că am mai plătit iar la pantofar 20 de lei și n-am plătit la croitorie.
    Pantofarul făcea circ că de ce doar 20, deși el ceruse atât cu 2 zile înainte. În cele din urmă și-a adus aminte că eu sunt aia care și-a adus cataramele de-acasă și e ok 20 de lei. Dar nu și-a adus aminte că am plătit deja.
    Pt că am apucături de babă tipicară care-și notează toate cheltuielile am ajuns acasă am găsit plata anterioară la pantofar și nicio plată la croitorie. M-am dus cu banii în dinții și mii de scuze.
    Pt pantofar am notat în carnetul cu “never again”. Noroc că știu altul, mai departe, fac un ocol și-un triplu-touloup, dar acolo pantofarul notează când ia banii înainte.

    • Zicu11 Septembrie 2018

      Al meu a notat, n-am avut probleme de genul. Ursuz, dar corect!

  2. Constantin11 Septembrie 2018

    Am fost intr-un sat de asta mai “neturistic” anul trrecut. Mi-am rupt adidasii cumparati din Italia cu nici o luna inainte, in glodul lor…Au ulite, nu strazi, sunt neasfaltate. Majoritatea caselor sunt de paianta….Nu ai semnal la telefonul mobil….La nici 150 de kilometri nord-est de Bucuresti, singurul lucru care iti aminteste ca nu esti in Evul Mediu, e curentul electric….Am jurat ca nu o sa mai calc pe acolo cel putin un deceniu!
    P.S. Am fost si la croitor, pentru scurtat o pereche de pantaloni. Ursuz, dar serios. Ma simteam ca in anii 1990, nu neaparat in comunism cand am intrat in atelierul lui. Deh, Bucuresti, aici nici calatoriile in timp nu sunt ca in provincie… :)

  3. Alexandra12 Septembrie 2018

    Eu am intrat odată într-o croitorie in Buzău, pentru că avea bunica nevoie să îsi modifice fustele si avea decomandat locul de o prietenă.

    Să trecem peste partea că se numea ITORIE, pentru că dăduseră celelalte litere jos pentru a monta un aparat de aer condiționat( doar cu puțin mai tanar decât mine). Să încep cu minunatul hol/ sală de aşteptare unde erau mult prea multe animale împăiate si biletele la loto, dar eu am zis ca intru, pentru că nu credeam ca se poate să fie mai rău în croitoria propriu-zisă. Mare greșeală . Te întâmpina o tejghea fix ca cea în magazinele vechi, doar că în loc de napolitane aveau material mancat de molii , iar în spatele ei se situa un domn ( patronul) care era mai batran decât decorul. Pe fundal, atârnă steagul PCR ( RSR) pe care eu îl văzusem doar prin cartea de istorie şi la tv, era cel mai mare steag pe care îl văzuse eu vreodată, aproape acoperea tot peretele si pe el erau prinse diferite obiecte din epoca de Aur, o placa de lemn pe care erau laude pentru partid si cani de lut prinse in colțuri ( n-am văzut dar cred ca sub el era sigur carpetă cu răpirea din Serai). Pe toți ceilalți pereți erau dulapuri până sus, dulapuri masive cu ușile alea cu cheie cu ciucuri colorati si vitrine de sticlă greu de deschis. În vitrine erau așezate portretele ceausestiene şi poze cu proprietarul ( care era si croitor) purtând o peruca oribilă ( omul avea in jur de 60 de ani şi era chel aproape, iar pozele ala păreau foarte recente). Pe lângă asta peste tot erau bucăți de calendar cu femei dezbrăcate, n-am văzut unul să fie mai nou de 2010, si unele aveau ceva scris pe ele, dar n-am stat să mă holbez mai mult decât am calculat eu că ar sta si alții. Cabina de probă era un loc unde nu cred că ai fi vrut să intri, cu un reflector galben de pe timpuri care bătea în oglindă si care facea imposibila intimitatea, pentru că din cauza luminii puternice se vedea tot prin draperia care era pusa pe post de paravan. Animalele împăiate erau prezente şi aici, dar şi alte lucruri pe care te aștepți să le vezi într-o croitorie doar că prea vechi să mai fie funcționale (ex: o masina de cusut care părea să fie mostenire din interbelic, la fel şi angajatele). Cred că e unul din locurile care m-au speriat cel mai mult, şi n-am mai avut curaj să revin în acel loc. Am auzit că locul s-a schimbat dar nu foarte mult, şi acum mă gândesc că ar putea fi muzeu al prostului gust.

  4. Raul18 Septembrie 2018

    Socrul meu e pantofar, printre ultimii din oraș.. Are un atelier cam ca și cel descris de tine, însă și acum primește comenzi de cizme/pantofi de dansuri de la diverse ansambluri

Ai o părere la părerea lui Zicu? M-am răzgândit