Mi-am băgat om la mirosit

Știți cum sunt parfumierii?

Oamenii care combină mirosuri pe care jungem să le “purtăm” cu mândrie. Oamenii care s-au născut cu un simț olfactiv deosebit, au lucrat ani de zile să-l dezvolte și îl protejează, tocmai pentru că sunt capabili să selecteze și să combine arome foarte subtile, pe care noi, amărăștenii, nu le distingem.

No, fix așa e și Răzvan cu mâncarea.

Dacă la începutul relației îmi dădeam ochii peste cap, văzând că ăsta mic e nebun și miroase tot ce prinde, odată cu vârsta și experiența am trecut prin mai multe stadii: nervi, sictir, resemnare, acceptare, susținere și am ajuns la apreciere.

Dacă inițial mă enerva că mirosea carnea din frigider sau brânza, acum sunt foarte pro această atitudine și, dacă nu văd data expirării sau mi se pare ceva suspect, îl chem la mirosit. Da, exact cum vă imaginați, îl strig:

– Răzvan, hai să miroși chestia asta!

E ca și cum aș avea un cățel din ăla care detectează droguri, doar că pe mâncare.

Apare vesel, ia produsul în mână, îl întoarce pe toate părțile, îl adulmecă, îl pipăie, îl amușină, ca un expert. Ce mai, am propriul somelier! Nici nu trebuie să deschidă gura, îmi dau seama după cum se strâmbă dacă ceva nu e ok. Baiu’ e că a căpătat acest obicei și pentru mâncăruri proaspăt gătite. MIROASE ORICE, nu se poate abține! Nu zic, chiar e indicat să miroși mâncarea, ca parte a experienței culinare, dar el o miroase din alt motive. În principiu, să se asigure că nu moare. Sau ceva.

Acum, imaginați-vă când a venit mama și Răzvan a început să “verifice” dovlecelul pane gătit chiar înainte de a porni spre Cluj.

N-a zis nimic, săraca, dar s-a uitat cu milă la mine și cu dragoste la tata :))

Într-un alt episod vă voi povesti despre alt pitic de-al lui Răzvan: datele de expirare ale produselor.

Fun, fun, fun :))

Și, voi cu ce vă lăudați?

4 Comentarii
  1. finch24 Aprilie 2018

    Miros tot ce vreau sa ingurgitez, inclusiv inghetata. Nu pot sa bag in gura ceva nemirosit, pentru ca exista riscul sa fie ceva expirat. Si avand un miros destul de dezvoltat, ma apuca panica atunci cand se amesteca niste mirosuri care dau o rezultanta cuidata. Da, exista mirosuri de mancare proaspat gatita, care amestecate in bucatarie in procesul gatirii, dau un miros dubios spre stricat. M-am panicat de multe ori cand din bucatarie venea o miazma de ceva stricat, sau asa percepeam eu, cand colo erau aromele de bors, patrunjel si leustean din ciorba de cocos tocmai terminata, care se amestecasera cu cea de chiftele prajite si teci de fasole verde fierte cu usturoi si nu mai stiu ce mai era prin cuptor. Fiecare in parte era ok, amestecate nu. Abia dupa aerisirea bucatariei se linistea treaba. Da, e un blestem sa ai miros bun, cateodata.

  2. Dan Andrei24 Aprilie 2018

    Cum se spune, lucrurile super-valoroase se țin în sticle (mai) mici.

  3. Radu24 Aprilie 2018

    Pot spune ca nevasta-mea e cea mai tare din lume.
    Fiind IT-ist, mi-am facut datacenter acasa. Si cum se putea, fireste cu bani multi, s-a limitat la a spune: “Lasa copile, atat timp cat esti ok si esti om, n-am ce sa-ti reprosez”. Ce e drept, de cand sunt cu ea, niciodata n-am avut bani adunati, economii facute si un buget al familiei bine consolidat. Are emotii cand vine vorba sa umblu la acel buget, dar ma asigura ca imi pot lua fara probleme peste 1-2 luni. Sa-ti mai zic ca s-a oferit sa ma ajute sa construim un pilon unde vor fi montate fireste, niscaiva antene?
    Pot sa zic ca sunt fericit.

  4. m24 Aprilie 2018

    Uitasem de expresia asta excelenta “a-ți băga om să”. De folosit.

Păreri?