Măști

Egiptenii vedeau masca funerară ca pe un pod între viață și moarte. La fel și chinezii. În aceste civilizații apuse și renăscute, masca e percepută ca un simbol al reînvierii, un obiect care învinge moartea.

Pentru amerindieni, masca era un fel de Olivia Steer: prevenea și vindeca atât bolile fizice, cât și psihice. La fel cum popoarele care au gustat comunismul încă au erecție când văd un portret de-al lui Stalin, de-al lui Ceaușescu sau Iliescu, așa aveau și amerindienii Oliviile lor.

Africanii au fost niște bagabonți, pentru că au încărcat măștile cu mai multe însemnătăți decât prevede tratatul drepturilor măștilor, semnat la doar un an de la declarația universală a drepturilor omului din 1948. Ăștia au combinat masca cu ritualurile legate de pământ, cele funerare și cele inițiatice. Foarte nasol să fii mască africană în trecut.

Dacă ai fi avut ghinionul să te naști în Europa anilor 1346-1353, nu aflai de la știri că există o pandemie care omoară lumea, dar aveai șanse foarte mari să chiar mori de ea. Dacă vedeai un doctor purtând o mască de ciumă la tine pe stradă, știai că poate nu va fi o zi bună.

Dar puteai să fii un hipster medieval și să porți o mască de ciumă la carnavalul de la Veneția, care i-a primit pe toți cei care voiau să se ascundă în spatele unor măști încă din 1296.

Ideea e că, de-a lungul istoriei, ne-am tot pus măști pe față, din diferite motive. Să ne conectăm cu Divinitatea, să ne simțim speciali, să anunțăm moartea, să ne ascundem. Și după ce ne-am plictisit să purtăm măști pe față, le-am ascuns în minte și în suflet:

“Scuză-mă, n-am vrut să te rănesc, era masca geloziei.”

“Nu știu ce m-a apucat, nu eram eu, era masca urii.”

“Puteam mai mult, dar m-a oprit masca neîncrederii.”

“Nu mă cunoști cu adevărat, sunt alt om sub masca asta!”

“Nu te mai recunosc, parcă până acum ai purtat o mască.”

Și iată că suntem nevoiți să ne punem, din nou, măștile fizice pe față. Dar nu sunt măști egiptene, africane sau venețiene. Sunt din bumbac și nu ne protejează de noi, ci de un dușman nevăzut. Suntem în stare de urgență sufletească.

“Aș da mâna cu tine, dar am mască pe față, sper că mă înțelegi…”

“Te-aș îmbrățișa, dar nu pot.”

“Te-aș săruta, dar nu pot.”

“Ți-aș spune că te iubesc, dar poate nu mă auzi.”

“Aș fi sincer cu tine, dar mă oprește masca de pe față.”

Și când ne vom da, într-un final, măștile jos de pe față și ne vom îmbrățișa din nou, poate o vom face fără mască.

1 Comentariu
  1. Ana23 Martie 2020

    Foarte frumos articolul, big like :D

Păreri?