Ne vedem la lansarea Trollywood?

De-a lungul timpului, am organizat şi prezentat suficiente evenimente ca să nu îmi fie teamă de vorbitul în public. Cu toate acestea, luni, 23 octombrie, marchez o premieră la care vă invit și pe voi :)

La invitaţia Lorenei Lupu, alături de reputatul jurnalist Victor Lungu, vom cuvânta la lansarea cărții sale, Trollywood. Dacă ne ajută zeii umorului, poate chiar o să vă şi amuzăm.

“Trollywood e clipa aia de uitare de sine când râzi singur în metrou citind, sau te cerţi cu ecranul computerului. De azi, în formă de carte. De Lorena Lupu”, aşa îşi descrie autorea cartea.

Nu vă spun ce părere am eu despre carte, va trebui să veniţi luni, 23 octombrie, de la ora 19:00, la Insomnia Café (Str. Universității, nr. 2). Vă promit că nu veţi regreta, pentru că nu va fi o lansare de carte obişnuită, doar Lorena e orice altceva decât obişnuită.

Ne vedem luni, poate până atunci reuşesc să-mi găsesc şi o ţinută, că-s disperată! :))

2 Comentarii
  1. mr.Crab18 Octombrie 2017

    E rost de ceva mocangeala, se da macar o punga la sfarsit… un cadou, ceva?

    • florica18 Octombrie 2017

      Nu stiu sa iti spun pentru ca si eu sunt invitata :) Un autograf de la autoare sigur ;)

Păreri?