Haine de casă party, powered by Petrecerile TVdece

Chiar dacă am mai organizat câte un party din când în când, începând cu acesta, anunţăm în mod oficial (daţi-mi voie să-mi reglez glasul, câh!, câh!) lansarea  Petrecerilor TVdece!

Petrecerile TVdece înseamnă puţin mai multă muncă pentru noi, dar mai multă distracţie pentru voi. Avem deja bătute în cuie câteva locaţii din Cluj cu care vom colabora şi am negociat la sânge şi nişte promoţii speciale. Petrecerile TVdece vor fi hoha, vor fi ieşite din tipare. Vrem ca toată lumea să se simtă bine, vorba aia, să bem, să râdem, să alea.

Să trecem la partea interesantă.

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, începând cu ora 21.00, vă aşteptăm în Caffe Rab, pe strada Croitorilor, nr.22, Cluj-Napoca. “Haine de casă party” va fi cea mai comodă petrecere, întrucât dress code-ul (vai, cum sună asta :) ) va fi format exact din hainele cu care stăm prin casă. Nu veniţi, vă rog, cu treningul ăla de firmă de 4 milioane, că nu o să vă creadă nimeni că aşa staţi prin casă. Decât dacă sunteţi putrezi de bogaţi, caz în care, no.

Veniţi cu bluza aia pătată în ultimul hal, cu pantalonii de trening mai largi decât prevede moda, veniţi cât mai comod, cât mai de casă! :) Şi pentru că hainele de casă trebuie sărbătorite cum se cuvine, patronii de la Caffe Rab (să traiscă naşii mari!) vor oferi, din partea casei, pită cu untură şi ceapă. De asemenea, va fi şi o promoţie la bere.

Deci, fără alte planuri pentru sâmbătă seara, da? :)

12 Comentarii
  1. Dan Ciulea16 Noiembrie 2010

    io stau in chiloti…. numa zic… sa nu chemati politia da e sa vin si eu :D

  2. […] This post was mentioned on Twitter by Lorand R. Minyo, Florica si Zicu, Andrei Crivat, Daniel Rus, Dan Ciulea and others. Dan Ciulea said: tat sambata … agitatie mare mai! RT @tvdece: #cluj, hai la Haine de casă party, powered by Petrecerile TVdece! http://bit.ly/a03tlY […]

  3. Florica16 Noiembrie 2010

    @Dan: Important e sa te simti comod:))

  4. MARIA16 Noiembrie 2010

    maaamăăăăă ce naşpa că-s în capătu’ ăstălalt de ţară!!!!
    şi mai sunt şi la munci :((
    :-S

  5. cineva16 Noiembrie 2010

    Deci Sambat la 21?Declar ca Sambata la 21, m-asez in mijlocul casei (calculez intre timp, unde pica) iau o bere in mana si beau cu gandul la voi.
    Noroc!

  6. Florica16 Noiembrie 2010

    @MARIA: Cand ajungi acasa, fa si tu ce face @cineva :))

  7. cineva16 Noiembrie 2010

    Mi-am amintit ceva: se pune,daca am facut asta si-n liceu,candva,demult,am mers in pijamale si papuci de casa,prin tot liceul,inclusiv cancelarie,ca sa demonstram ca nu-i chiar “cimitir al tineretii mele”?

  8. MARIA17 Noiembrie 2010

    :((
    zău de n-aş face … da’s de la munci. … îs de gardă sâmbătă noapte :((
    da’ lasă că o să fiu cu gândul la voi şi la @cineva :)) :D
    :D

  9. Catzaua17 Noiembrie 2010

    si eu vreaaaaaaaaaaaaaaaau!!!!!

  10. Vlad17 Noiembrie 2010

    si care stau in parul gol in casa? :D

  11. Florica17 Noiembrie 2010

    @Catzaua: Lasa ca o sa mai facem eventuri:)
    @Vlad: cum te simti tu comod:))

  12. Adia20 Noiembrie 2010

    si next o pijama party, ceva? :)

  13. alex n.20 Noiembrie 2010

    un motiv pentru care regret ca nu stau in cluj. am zis!

  14. […] zi, după SM Summit, TVdece-ii și cu mine vom face – în ciclul de mare succes “Petrecerile TVdece” – poate cel mai tare WWW Party pe care l-am făcut vreodată (ăsta cred c-ar fi al […]

  15. […] cum vă spuneam, casele de producţie Andrei Crivăţ şi Petrecerile TVdece şi-au dat mâna pentru a vă organiza o petrecere de sfârşit de an cel puţin foarte faină. Ca […]

  16. […] Săptămâna viitoare, chiar dacă şefii nu ştiu încă (hai Mişule, că facem să fie bine ), voi revedea Clujul, că-i WWWParty, o coproducţie Andrei Crivăţ şi Petrecerile TVDece. […]

  17. […] Party este un eveniment din seria “Petrecerile TVdece” și este sponsorizat de eBucataria. Parteneri: Polus Center Cluj, Restaurant City Fusion, […]

  18. […] Party este un eveniment din seria “Petrecerile TVdece” și este sponsorizat de eBucataria. Parteneri: Polus Center Cluj, Restaurant City […]

Păreri?