România nu are nevoie de un ghid de fine dining

Pentru că suntem atât de rupți în fund, încât Michelin n-o să vină niciodată în România, s-a adus și în partea asta uitată de lume un ghid mai de #săraci, pe numele său Gault&Millau. Glumesc, ghidul e prestigios, doar că nu avem nevoie de el. Serios că nu avem.

Într-o țară cu o cultură gastronomică de genul “ce paste? tăte îs macaroane și se mâncă cu pită!”, “pe pizza se pune doar ketchup sau și muștar?”, “ce bucătar prost, ne-o dat carnea de vită nefăcută!”, “vinul roșu se bea doar cu cola sau merge și cu pepsi?”, puțini oameni vor aprecia un astfel de ghid. Și puțini oameni mănâncă, de regulă, la fine dining. În primul rând din considerente financiare (deși fine dining nu e automat scump), apoi din lipsă de cultură culinară: “ce, bă, să-mi pună în farfurie tri boabe de mazăre stropite cu un sos? nu mai bine bag o ceafă de porc și mă satur? pij pe pleitingu’ lor!”

Om fi noi o țată de mâncăi, dar suntem (încă) la categoria mămăligari și grătargii. Dovadă că doar 6 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, Oradea, Timișoara) au reușit să ofere câteva restaurante unde se mănâncă mai sofisticat. Dovadă că în Cluj-Napoca, orașul de 5 stele, capitala Transilvaniei, blabla, sunt puține locuri unde se mănâncă CU ADEVĂRAT binele. Știm asta pe pielea noastră, în căutările pentru food a la Cluj. Ca să nu mai spunem că la Bujole, care apare în ghid pe Cluj, am dat două rateuri și sigur nu vom reveni. Dar cu siguranță nu înțelegem noi cum e cu fine dining-ul.

Știți de ce are nevoie România? De un ghid al bombelor/speluncilor/crâșmelor de cartier pe care le știu doar cunoscătorii, de un ghid al locurilor unde se mănâncă bine la prețuri corecte, la naiba, de un ghid al locurilor unde se mănâncă decent, de un ghid al locurilor de pe marginea drumului unde se mănâncă bine. Să le avem pe astea, apoi vedem și cu fain daining.

În weekend am organizat o petrecere a burlacilor. Nu vreți să știți cât de greu a fost să găsesc o speluncă cinstită în Cluj. Până la urmă, am dat peste o bijuterie, #nubadecluj, dar, credeți-mă, mi-am stors creierii. Pentru că nimeni nu și-a asumat misiunea să documenteze TOATE bombele din acest oraș și să le pună pe interneț. Și sunt convins că situația e la fel în toate marile orașe. De ce nu, chiar și în alea mai mici.

Ei bine, ne vom asuma eu cu prietenii mei această misiune. Într-un interval de timp scurt spre mediu vom porni într-un tur al bombelor clujene, cu scopul de a scoate un ghid al locurilor cu adevărat valoroase din acest oraș. Cineva trebuie să facă asta, pentru numele lui Dumnezeu, și dacă nu noi, atunci când? Măcar așa să ne aducem aportul la progresul omenirii, pentru ca nimeni să nu mai treacă prin oroarea de a nu găsi bomba perfectă pe internet.

Îmi doresc ca ideea noastră să fie preluată și în alte orașe. Depinde doar de noi. Fraților, haideți să ne unim și SĂ FACEM ROMÂNIA MARE DIN NOU!

4 Comentarii
  1. Nobu16 Mai 2018

    Bombe din Bucuresti aici: http://utopiabalcanica.net/
    Prin alte orase nu stiu.

    • Zicu16 Mai 2018

      Știu ghidul lui Vasile, dar ăla e mai mult pe mâncare, eu mă gândesc și la baruri. De exemplu, un bar amenajat într-un garaj.

  2. nihasa16 Mai 2018

    A fost o tentativă când erai tu mai mare. Acum vreo 10 aveam un prieten care avea un blog de *bombing*. Mers în birt-urile de cartier, în cele mai ordinare bombe și făcut review. Cândva a vrut să închirieze un autocar să facă turul speluncilor din jurul Bucureștiului, dar ceva s-a întâmplat și n-a fost să fie. Ar fi mișto dacă s-ar relua ideea. Am vreo 2 locuri de 5 bombițe prin București.

    • Zicu16 Mai 2018

      No, ăla da om, merită să-i ducem munca mai departe!

Ai o părere la părerea lui nihasa? M-am răzgândit