Cum devin românii experți în sport

Lui Gigel i-a fost insuflată pasiunea pentru sport de tatăl său. Încă din primii ani ai vieții, Gigel își petrecea ore întregi pe canapea lângă cel care a pus umărul penisul la venirea lui pe lume și urmăreau ore întregi de competiții sportive. Fotbal, tenis, baschet, orice, de parcă erau o casă de sportivi. Dar nu, mama lui Gigel s-a bucurat atât de mult când s-a văzut cu șaiba pe deget, încât s-a abandonat mâncării, iar tatăl Gigelului era un depozit de grătare și bere. Când a mai crescut, tata l-a dus și pe stadioane, dar atât, să nu cumva să se obosească odorul de la prea mult sport. Ce, trebuie să faci sport ca să fii expert în sport? Păi nu exista părerist mai mare ca un tată de Gigel în tot blocul, dacă nu în tot cartierul. Mișcarea e pentru cei slabi!

Astfel, Gigel a devenit o oglindă a tatălui său: un depozit de grătare și bere, care se uită de zeci de ani la sport. Diferența e că Gigel poate bântui liber și nestingherit pe câmpiile internetului, emițând sentințe din postura de expert emerit într-ale sportului. Are ani de experiență în spate, a văzut multe, știe lucruri, e peste orice amărăștean care chiar practică un sport de performanță.

“Ascultați la mine, mă uit la tenis de zeci de ani, Halep e ZERO!”

“Ăsta e fotbal? Păi eu mă uit la fotbal de zeci de ani, N-AU JUCAT NIMIC!”

“Fugiți, bă, de-aici, că nu se mai face gimnastică ca atunci când am început eu să mă uit!”

Mi-am dat seama că asta e marea problemă a românului cu sportul: undeva în căpșorul lui se produce o reacție chimică inexplicabilă, ce are ca rezultat semnul egal între “mă uit de zeci de ani la sport” și “am făcut zeci de ani sport de performanță”.

2 Comentarii
  1. Mircea13 Iulie 2017

    Pai normal ca cele mai practice sporturilor sunt ale romanilor. Incepand de la sticlism in fata tv-ului cu berea in bot. Pana la coniac-canoe cu prietenii.

  2. Ioana Maria13 Iulie 2017

    Marea problema a lui Gigel nu este ca este sportiv de canapea si internet. Marea problema a lui Gigel este ca nu are cei sapte ani de acasa si bun simt. In momentul in care ai depus un minim efort (in orice domeniu), daca ai bun simt, stii cum este sa muncesti pentru un rezultat cat de mic. Stii ce inseamna sa ai o zi buna sau una rea, stii cum este ca tie sa nu iti iasa nimic iar adversarului totul si in acel moment, daca ai bun simt, taci si il respecti pe jucator. Aceasta este parerea mea.

Ai o părere la părerea lui Mircea? M-am răzgândit