Dragi bloggeri, dragi jurnalişti, vă mulţumim!

Nu ştim să existe o reţetă pentru un articol post eveniment din partea unor organizatori. Şi dacă aceasta ar exista, sigur n-am respecta-o. Pentru că bloggerii nu au reţete. Au tastaturi şi sentimente. Şi nu ştim să existe reţeta perfectă a iubirii, de exemplu.

Iar dacă ar fi să facem un inventar al sentimentelor prin care am trecut de când am anunţat evenimentul şi până acum, acesta ar arăta cam aşa: bucurie, nelinişte, teamă, calm, agitaţie şi satisfacţie. Bucuria ideii unui nou eveniment, neliniştea organizării, teama de a nu o da de gard, calmul dinainte, agitaţia din timp şi satisfacţia de după.

Din tot acest amalgam de sentimente s-a născut o seară frumoasă. Poate cea mai frumoasă seară pe care am “deranjat-o” cu un eveniment de-al nostru. O seară pe care nişte oameni total diferiţi au transformat-o în ceva special. E vorba atât de cei care ne-au onorat cu prezenţa în sală (plină), cât mai ales de cei care au luat cuvântul. Aceştia din urmă, la rândul lor, au fost furnizori de sentimente pentru cei care i-au ascultat: încântare, surprindere, înverşunare, frustrare, uimire etc. O dezbatere #cudetoate.

Cine a venit să vadă aseară un măcel între ziarişti şi bloggeri, a fost dezamăgit. Cine a crezut că va asista la nişte discursuri sforăitoare, a fost surprins. Cine nu a învăţat nimic din ce s-a discutat, a venit degeaba. Cine a venit să vadă nişte oameni total diferiţi, dar speciali în antiteza lor, a avut ce vedea. Pentru că lucrul cu care ne mândrim cel mai tare după acest eveniment este că am reuşit să aducem în cadrul aceluiaşi eveniment trei personalităţi total diferite de ziarişti şi patru personalităţi total diferite de bloggeri, care poate nu s-au mai întâlnit într-un asemenea cadru. Ei au făcut din #onoff3 ceva cu totul special şi prin asta se traduce sentimentul de satisfacţie despre care vorbeam. Iar noi nu putem da înapoi decât un simplu “mulţumesc”.

Mulţumim jurnaliştilor Liviu Alexa, Mihnea Măruţă, Rareş Bogdan şi bloggerilor Adi Hădean, Andrei Crivăţ, Lorand Minyo şi Radu Băzăvan. Ne înclinăm. Dacă vreţi să vedeţi marea parte din prezentări, Groparu a filmat.

Mulţumim celor care şi-au rupt 4 ore din program ca să fie în sală şi le mai mulţumim special gazdelor noastre de la City Plaza, pentru deschidere şi suport.

Au mai scris despre eveniment: Robi, Dan Olteanu, Robintel, Adi Hădean, Liviu Alexa, Zăineasca, Mihai Motrescu, Andrei Aroneţ, Lorand, Tibi Fărcaş, Marius Perijoc, Ştefan Teişanu, Dragoş Mone, Andrei Crivăţ, Gabriel Aldea, Marian Hurducaş

Ce urmează? Nu ştim exact, da’ sigur punem noi ceva la cale :D

7 Comentarii
  1. Marius Moga28 Octombrie 2011

    Frumos. Si are si baiatu’ material de documentare pentru licenta :D

  2. zicu28 Octombrie 2011

    @Marius Moga: Ne bucuram ca iti putem fi de folos :)

  3. Mihai Motrescu28 Octombrie 2011

    Si noi va multumim, am scris si eu despre eveniment http://www.umograf.com/2011/10/onnoff3-ce-inseamna-mai-exact-sa-fii.html

  4. Diana28 Octombrie 2011

    Cand am vazut data si ora mi-a parut rau ca n-o sa pot ajunge, dupa ce am citit ce s-a scris despre #onoff3 plus cateva filmari, imi pare si mai rau ca n-am fost acolo, dar ma bucur ca pot descoperi online unele discutii/prezentari. Faina treaba ati facut, sunt curioasa ce puneti la cale si sper sa fiu pe faza. :)

  5. Groparu28 Octombrie 2011

    Dragilor, foarte foarte tare dezbaterea de aseara! Multumesc ca m-ati scos din amorteala:*

  6. thaopets28 Octombrie 2011

    ft frumos evenimentul !

  7. Teo29 Octombrie 2011

    Desi am zis ca o sa intarzii si nu am mai venit ca sa nu deranjez treaba, iubesc online-ul pentru ca stiu 80% din ce s-a intamplat acolo.(sau asa imi place sa cred):)
    Multumim!

  8. […] ON/OFF 3, Rareş Bogdan ne-a povestit discuţia pe care a avut-o cu un francez. Acesta din urmă susţinea […]

  9. […] participat la Din ON in OFF 3 – Bloggeri vs. Jurnalisti la City Plaza, eveniment patronat de TVdece. Speakerii, alesi cu grija din cele doua tabere, si-au sustinut cum si cat au putut prezentarile. […]

  10. […] aici fac referire la Jurnalişti vs. Bloggeri, subiect adus în prim plan la ONOFF3 by TVdecei și care a ţinut capul de afiş al discuţiilor din ambele tabere în ultima vreme. Se zice că […]

  11. […] baricade ale acestui război fabricat mi-aș fi dorit din cale afară să reușesc să ajung la #onoff3 la Cluj. Ca să beau un șpriț cu Zicu, s-o țuc pe Florica și să simt la prima mână pulsul […]

  12. […] În octombrie s-a întâmplat a treia ediţie ON/OFF […]

Păreri?