Nu se mai poate dormi în țara asta

Sunt sigură că și voi aveți vecini care urlă dimineața, bocănesc, bormașinează sau folosesc orice alte obiecte provocatoare de zgomote.

Când nu ai un program 9-5, sunt zile în care ai vrea să dormi și tu mai mult, gen 9:00 sau poate chiar 10:00, pentru că ai lucrat aseară până târziu, sau cum mai pățim noi cu evenimente de noapte. Dar surprizăăă, nu poți, pentru că tot timpul se trezește cineva să meșterească ceva sau să urle ca în pădure. Deh, viața la bloc.

Pentru că m-am săturat să fiu trezită cu noaptea în cap (sunt foarte rea de somn, dorm cam nouă ore pe noapte)  în zilele mele (mai) libere, am luat măsuri.

Mi-am pus dopuri în urechi, mi-am închis telefonul, mi-am pus masca de somn pe față și dusă am fost pe tărâmul viselor. M-am trezit la ora 10:30 leoarcă de transpirație și amețită de cap, după un somn de 12 ore. Habar nu aveam cât e ceasul, ce zi e sau dacă a trecut deja vara. M-am întins pe toate părțile, am deschis geamul, inspirând aerul curat, am cântat fericită la duș și apoi mi-am deschis telefonul.

Știți cum pleci câteva minute de la birou și se dezlănțuie Iadul?

No.

Cinci apeluri pierdute, trei mesaje disperate și nouă mailuri urgente. Bașca, pisica urla de foame (îi alintată, nu vă fie milă) și tata era disperat, crezând că am pățit ceva.

Nu mai poți dormi și tu mai mult, că ia lumea foc.

2 Comentarii
  1. Bubu26 Aprilie 2018

    :D redirectionare pe telul partenerului? Problem solved.

  2. Constantin3 Mai 2018

    @Bubu “Problem solved.” Nu si cand ai amant/amanta….. :)

Păreri?