Din ciclul “ce fain e la Cluj!”

Doar ca să vedeţi câte lucruri frumoase s-au întâmplat, se întâmplă şi se vor întâmpla la Cluj, că tot ne plângeam că la noi nu sunt evenimente:

– La invitaţia lui Adi Hădean, am fost la Terasa Camino, unde am degustat nişte minunăţii gata să intre în meniu (de exemplu: 1, 2). Localul e în Piaţa Muzeului, dar atmosfera te duce cu gândul la Toscana. Merită încercat, Adi are un guiaş de nota zece. Mesenii au apreciat şi humusul sau pasta de măsline. Au cont de twitter şi facebook, dacă vreţi să vă faceţi poftă de mâncare.

Cafeneaua lui Andrei s-a umplut, vinerea trecută, de oameni din online la ClujMeetUp. Cristi, Chinezu şi Bogdana au venit deschişi şi dornici să ne povestească experienţele lor. Cine a avut urechi să audă şi minte să înţeleagă, a avut ce învăţa.

– A fost a doua ediţie a Cupei bloggerilor, unde Clujul ne-a făcut din nou mândri! Sper că micuţa noastră galerie i-a ajutat cât de cât! :) Pentru a doua oară campioni, în aplauzele dumneavoastră, echipa #MediaticCLUJ: Alex Ursa, Dan Ciulea, Tudor Rus, Daniel Rus, Emil Moldovan, Tino Moldovan, Viorel  Dragomir, Bogdan Roşca, Bogdan Lerint şi Dan “Ferguson” Olteanu – antrenor, manager, strateg. Sora medicală sexy a fost Cucu. Ca şi anul trecut, îi felicităm pe băieţi şi #fieca această cupă să rămână pe veci la Cluj! Nişte caracterizări mai speciale ale băieţilor găsiţi aici.

– Sâmbăta trecută, am avut ocazia să-l auzim pentru prima dată performând, în Barrels Pub, pe nimeni altul decât Marius Matache şi tare ne-a plăcut. Am făcut o baie muzicală, pe acorduri de folk şi o voce extrem de plăcută. Îl mai aşteptăm pe Make la Cluj!

– Tot sâmbătă, Psaico a organizat prima ediţie de Cluj Pub Crawl, care probabil va deveni o tradiţie.

– Ieri, Ivan Patzaichin şi Raed Arafat au venit la Cluj în cadrul unei noi ediţii a Vodafone Business Club. Cuvintele sunt de prisos când vorbim de cei doi şi suntem invidioşi pe cei care au reuşit să ajungă, pentru că noi am fost prinşi la joburi. Campania 112 e o iniţiativă necesară. Prea mulţi oameni confundă glumele cu realitatea. Şi asta nu e o glumă, e trista realitate. Nişte impresii găsiţi la Dan Olteanu (1 şi 2) şi la Cristian Gog.

– Proiectul Pepsi Refresh a intrat azi în a doua fază de votare. Dragi clujeni, timp de o săptămână, puteţi vota ideile favorite. Sunt mai multe idei bune din Cluj, cum sunt cele ale lui Dan Olteanu, Lorand, Radu sau Emil, important e să votaţi, ca ideile din Cluj să aibă cât mai multe şanse la finală! Nu contează cu cine votaţi, dar votaţi, să ducem Clujul în finală!

Comedy Cluj e în plină desfăşurare, la fel şi relatările noastre despre festival. Ca nişte bloggeri oficiali cuminţi, am scris despre eveniment aici, aici , aici, aici şi aici.

– Fix de azi într-o săptămână, se va întâmpla Din ON în OFF 3 şi deja nu mai putem de nerăbrade. Am primit multe reacţii pozitive, ceea ce ne bucură nespus şi ne face să ne dorim să organizăm cât mai multe lucruri frumoase împreună şi pentru comunitatea clujeană. Cei care veniţi, să încercaţi să ajungeţi din timp, sala are o capacitate de 60 de locuri, care, după reacţii, se vor umple destul de repede.

– Şi la Cluj e o toamnă ca la Timişoara.

7 Comentarii
  1. Oana20 Octombrie 2011

    La Camino am mancat cele mai bune paste din viata mea!!!
    La Cluj ii fain tot timpu’! :)

  2. Tudor20 Octombrie 2011

    Numa` cate hyperlink-uri a trebuit sa pui…

  3. florica20 Octombrie 2011

    @Oana:Paste cu spanac si pui. TO DIE FOR!
    @Tudor:Apoi.. de ieri tot pun:))

  4. olteanucluj20 Octombrie 2011

    Florico, grijeste-te sa fie fara ciumperci. Pastele zic.

  5. florica20 Octombrie 2011

    @olteanu: Fara, fara, ca moare odorul familiei :))

  6. KooKooL20 Octombrie 2011

    Bah cum ati uitat voi de medicul echipei….tztzttz!

  7. florica20 Octombrie 2011

    @kookool: Reparat. Prea multe linkuri de pus, my bad. Dau o bere :)

Păreri?