De la Baia Mare la mare cu trenul

În liceu, mergem în fiecare an la mare. Cu trenul. O călătorie inițiatică, ce dura 20 de ore, 20 de beri la pet, 20 de pungi de sămânță și 20 de casete ascultate. Da, casete. Să pleci din Baia Mare la mare, cu trenul, a durat mai mult decât am călătorit anul trecut până în Thailanda.

Nu degeaba se spune că fiecare lucru se face la vremea lui, atunci mi se părea foarte ok să dormim toți, claie peste grămadă, pe holul trenului, pe un prosop. Am multe amintiri frumoase din acea perioadă, însă una din ele este cu totul deosebită.

Trenul care mergea la mare venea din Satu Mare. Ca să fie și mai clar, trenul din Satu Mare ajungea în Baia Mare plin de adolescenți beți, în timp ce noi, cuminți, spălați și parfumați, îl așteptam smeriți pe pereon, alături de finanțatorii excursiei, care veneau să ne facă cu mână, sperând că nu o să revenim drogate, bătute sau, Doamne ferește, gravide.

Într-o asemenea vară, eram prin clasa a IX-a sau a X-a, așteptam cu mamele din dotare, alături de prietena mea, trenul fericirii. Mamele ne făceau ultimul instructaj: grijă mare la bani, să ne dăm cu cremă de protecție solară, să nu bem prostii și peste măsură, iar noi, ca două fete de mănăstire, le povesteam că, de fapt, vrem să alergăm dimineața pe plajă, să inspirăm aerosoli.

Exact în momentul de maximă pioșenie, când aproape le-am convins că suntem PESTE adolescenții teribiliști de vârsta noastră, trenul din Satu Mare intra în gară. Rând pe rând, vagoanele au început să treacă pe lângă noi, afișând ororile care se petreceau înăuntru. Duhnea a fum și a vodcă ieftină, se urla, se aruncau mizerii pe geam.

Mamele noastre erau deja schimbate la față. Noi le-am asigurat din priviri că totul e ok și aproape că reușisem să le convingem că va fi o excursie ecumenică, dacă nu ar fi ieșit un tip, la bustul gol, cu o bere la pet de 2 L, tatuat tot și cu cercei prin cele mai nebănuite zone ale feței, care a urlat cât a putut de tare:

– Haideți, tu, în tren, că se încălzește berea!!!

Nimeni nu ne-a crezut că nu suntem cunoștințe…

6 Comentarii
  1. vlad28 Martie 2016

    o da, aerosoli pe plaja :)) brings back memories

  2. mike29 Martie 2016

    mi-ai rascolit amintirile :) si acum tin minte ca ieri cele doua zile si o noapte petrecute in vestitul personal Satu Mare-Bucuresti Nord in iarna anului 1985. Am stat blocati vreo treizeci de ore undeva la draqu-n praznic cu zapada cat casa, noi – grupa de studenti unu si unu plecati spre Predeala, calatoream la clasa intaia studenteste adica cu “nasu” – eram dotati cu 5 bidoane de vin rosu de la Diosig , nu era mult pentru zece oameni….dar calatoream la vagon de ala comun si mai era un nene ceferist care a urcat la Cluj si ducea zece kile de palinca sefului de la Bucuresti :)) aia a fost cea mai crunta betie din viata mea si credeti-ma ca am ceva betii la activ…inutil sa spun ca palinca nu a mai ajuns la destinatie si colega noastra Amalia (offfff, Amalia!) i-a facut lui nenea ceva ce nu stia ca exista pana atunci (plata in natura a palincii care include oaresce servicii orale)….ce vremuri dom’le!!!

    • vlad30 Martie 2016

      Amalia a fost vedeta serii :))

  3. Florica29 Martie 2016

    WOW, Amalia! :))

  4. Maria29 Martie 2016

    Amaliaa, ba Amaliaa… strig-o bai pe Amalia! Auzi, dar parca era si zicala aia: ce se intmpla in trenul asta, ramane in trenul asta. Sa stiti ca nu ce faceam la mare sau la munte era important mai, ci mersul cu trenul… drumul pana acolo era cel mai frumos. Ce amintiri? Ce muzica…

  5. Velu29 Martie 2016

    Tulai, bolunzilooor!
    Voi, ca io n-am facut d’astea ;-)))))

Păreri?