Probabil aţi observat că nu ne plac evenimentele care se înscriu în tiparele clasice. Tocmai de aceea, de-a lungul timpul, am făcut lucruri diferite. Indiferent de eveniment, lumea a fost mulţumită la final, iar noi ne-am sudat tot mai mult ca o echipă, fiecare cu abilitățile şi viziunea lui. Suntem un mix bun, o echipă închegată, cu o constantă care ne defineşte: HOHA.
Nu o să fim încă o firmă de organizare de evenimente. Ar fi prea uşor şi nouă ne place munca. Vom funcționa ca o agenţie de publicitate, unde clienţii vor completa un brief şi vor primi concepte creative mulate pe personalitatea lor, astfel încât nicio nuntă, botez sau eveniment corporate nu va semăna cu altul!
Nu, nu avem un depozit de recuzită şi nici aceleaşi idei pe care să le reciclăm. Din păcate, nu ne vom implica nici în evenimente în care clienţii îşi doresc ca friptura să intre pe marşul lui Strauss. Pentru asta, există alţii. Noi suntem HOHA, noi facem ALTCEVA.
Nu vom avea preţuri exorbitante, ci decente şi marele avantaj este că ştim să lucrăm pe buget şi putem să le obținem clienților maximul din ce au. Nu de puţine ori, directori de marketing din companii ne-au sunat să “dăm ceva genial ieri” şi le-am dat, aşa că ştim să lucrăm și sub presiune. Un alt lucru pe care l-am învăţat în toţi aceşti ani de organizat evenimente este că nu suntem buricul pământului şi că e bine să lucrezi cu oameni extraordinari, nu buni. Tocmai de aceea, ne-am înconjurat de oameni extraordinari în domeniile lor, oameni care înţeleg că nu putem face compromisuri de niciun fel.
Chiar dacă sună clişeist, nunta e unul dintre cele mai frumoase momente din viaţă, iar în ultimii ani am văzut multe prietene sau cunoştinţe dezamăgite de organizarea nunţii lor. Nu vom organiza doar nunţi, ci şi botezuri, petreceri aniversare sau private, evenimente corporate şi, dacă v-aţi săturat de cereri în căsătorie la Veneţia sau Paris, o, Doamne, câte idei avem! :) În plus, ne-am gândit la niște pachete speciale pentru petrecerile burlăciţelor şi burlacilor. Bine, asta dacă nu vreţi streaptease şi o noapte de beţie. Dacă vreţi ceva de care să vă amintiţi toată viaţa, aici intervenim noi!
Să fiţi voi deschişi şi dornici să ieşiti din tipare, că de restul ne ocupăm noi!
Îi mulțumesc, în primul rând, Oanei, pentru că am găsit în ea partenera perfectă pentru acest business: eu sunt o maniacă a detaliilor şi organizării, ea este o persoană empatică, ce face treaba să meargă. Răzvan, adică Zicu, nu a avut, practic, nicio şansă, o să ne ajute cu tot ce înseamnă munca de creaţie. Ştiţi voi, fără meniuri cu “şniţelul miresucii”.
Îi mulțumesc apoi lui Rareș, pentru răbdarea de a face toate shooting-urile şi pentru că a crezut în noi şi ideea noastră, lui Cristian Gog, un entertainer pe care îl respectăm nu doar pentru profesionalism, ci şi pentru omul care este, Ruxandrei, care la un semn ar lucra 48 de ore nonstop, doar ca să fie rezultatul pe măsura, Magdalenei, care a înţeles din prima ce ne dorim şi ne completăm minunat şi, nu în ultimul rând, Ioanei (azi e ziua ei, așa că un la mulți ani special!), care este o minunată.
Mulţumim Liviu pentru sfaturi, Dani pentru implementarea minunatului site şi Lorand pentru toată susținerea.
Nu, nu renunţăm la evenimentele ce au legătură cu online-ul, pentru că ne definesc. Ne completăm doar portofoliul. Avem o pagină de facebook, un cont de twitter, unul de pinterest şi un birou în centrul Clujului. De azi suntem, oficial, HOHA!
22 Comentarii
felicitari!!!!
Bravo copii! Abia astept primul eveniment! Sa fie cu noroc!
La cat mai multe evenimente! Nunta mea a trecut, dar vine botezul!
@diana: Multumim frumos!:) @dorin: Abia asteptam si noi! @mihaela: Multumim din suflet! :)
Succes! Mai e mult pana ma marit, dar pana atunci aveti timp sa va specializati :D
Felicitari! Este o idee geniala si cu asa echipa sigur o sa iasa niste evenimente super.
pretty! acum stiu la cine apelez, daca ma imping pacatele sa fac vreun pas gresit :))) macar sa fie un pas original:)))
Ce misto! Noi nu am facut nunta – doar civila – ptr ca avem oroare de tot ce e “traditional”. De ati mai aproape de noi mai ca ne-ar tenta =)) FELICITARI!
Mno, am inceput dezbaterile cu nievasta sa-l dezbotezam pe Groparelu’. Si apoi sa venim la voi
@adelina: Io cred ca nu stam rau la specializare asa ca nu mai astepta atata :)) Ne ocupam si de cereri in casatorie HOHA, da si tu un link unde trebuie…;)) @alina C: Multumim frumos!:)
@groparu: Putem sa-i facem la socrela nunta de argint:)))
Felicitari! Sa fie intr-un ceas bun!
[…] mai sunt şi oamenii care îşi suflecă mânecile şi se pun pe treabă. După ce au organizat o mulţime de evenimente prin blogosferă, TVDeceii au luat-o pe Zăineasca […]
Sunteţi minunaţi! Mă bucur că reinventaţi evenimentele din Cluj. :D
@eliza, @ciupercutza: Multumimmmm:*
Noah, ce sa zic, imi pare rau ca m-am maritat deja (a loooong time ago). Dar daca intervine cazul de vreun divort, apelez la voi pt a marca evenimentul asa cum trebuie! :D
Banuiam eu ca-ti coace mintea ceva. Acum vad ce. Abia astept prima nunta.
voi ati fost hoha intotdeauna. acuma doar ii faceti si pe altii. si nu-i deloc rau. felicitari maxime si spor la treaba!
A sosit curandul,asadar.
Succes!
Congrats! Era nevoie mare de asa ceva – zic eu, cu aprox. 300 de nunti la activ, satula de clisee.
Frate, ce sa zic, mult succes !
[…] măh simpaticii dreaqu, succes! […]
Desi nu sunt activ, va citesc de mult blogul pentru ca-mi place umorul vostru.
Cat despre Hoha, felicitari, da! Imi surade ideea pentru ca era nevoie ca cineva sa iasa din tipar cu astfel de evenimente. La ideile si modul vostru de gandire, lucrurile se vor lega cum trebuie pentru ca veti face multi oameni fericiti.
Felicitari inca o data si spor!
de ce sloganul cu care va promovati e o negatie? ok, transmite mesajul foarte bine dar odata cu el transmite si sentimente negative… ceea ce nu isi doreste nimeni de la un eveniment. eu, asa la prima vedere as vedea mai potrivit ceva de genu ~noi punem art in party~ transmite un mesaj pozitiv. poate ma insel eu si ati ales bine si publicul tinta asta doreste, sa aiba un eveniment diferit fata de altii nu un eveniment artistic, iesit din comun, despre care sa vorbeasca toata lumea zile intregi dupa ce se sfarseste…