Cum să ai o viață liniștită lângă o femeie

Nu știu cum să încep altfel decât abrupt: noi, femeile, URÂM frigul.

Adică îl iubim așa, dacă suntem la cabană, sub o pătură, în fața unui șemineu și în brațele voastre, în timp ce afară e ger, sau când ne uităm pe Pinterest la decorațiuni de iarnă.

Eu, de exemplu, iubesc magia din jurul Crăciunului, dar am un dezgust imperial pentru tot ce înseamnă iarnă. Dacă ar ninge doar de Crăciun, iar în rest să fie 20 de grade nu m-aș supăra.

Așadar:

  1. Femeile nu vor să care geci, pulovere, chestii care țin de cald. Cărăm cu drag o poșetă de 20 de kile (eu, de exemplu, am momentan un patent în poșetă, don’t ask), DAR nu vream să cărăm chestii care ne-ar salva viața, în speranța că Dumnezeu ne va binecuvânta cu o căldură care ne va urmări permanent, oriunde am merge. Și dacă Dumnezeu e  busy cu lucruri mai importante, atunci, hei, știți bine, trebuie să ne dați geaca, sacoul, cravata. Orice să ne țină de cald.
  2. Femeile nu vor să curețe mașina de zăpadă. O facem, dacă n-avem încotro, dar suntem nemulțumite că tocmai nouă ni s-a întâmplat o asemenea nenorocire, gen zăpadă iarna. Așa că mai bine o cureți tu, dacă vrei liniște.
  3. La cea mai mică adiere de vânt, femeile vor decide că trebuie să plecați acasă. Nu înapoi în restaurant, ACASĂ. Pentru că se știe că dacă e frig, urmează inevitabil moartea. Încearcă să nu te împotrivești.
  4. Femeile urăsc frigul atât de mult, încât unele dau drumul la căldură în casă și în mai. Deal with it.
  5. Când te gândești ce face iubita/soția ta seara pe net, cel mai probabil verifică toate informațiile legate de vremea din ziua următoare: curenți de aer, presiunea atmosferică, TOATE site-urile cu prognoze de pe internet. Și tot se culcă fără să știe sigur cum va fi vremea mâine.
  6. Dacă e frig, o femeia e în stare să nu meargă la nunta ei.
  7. Toate femeile îl iubesc în secret pe Busu, pentru că e singurul bărbat capabil să le spună ce le interesează cu adevărat.

Primul lucru la care se gândește o femeie dimineața nu e cum să-ți facă viața un calvar, nu e shopping-ul, nu e soacra, nu e munca, ci cum naiba va fi vremea în ziua respectivă. Așa că, dacă vrei o viață liniștită, dă-i bună dimineața și nenorocita de prognoză meteo. Că numai noi știm cât durează să ne planificăm un outfit bun și viața, în general, în jurul vremii.

4 Comentarii
  1. lundita3 Septembrie 2018

    Confirm asta cu prognoza de dimi pentru ca trebuie sa stim in ce ne imbracam

  2. Angi3 Septembrie 2018

    Eu iubesc frigul si urasc caldura. Daca as trai la Polul Nord as fi cea mai fericita. Eu iarna dorm cu geamul deschis, in maieu si dexvelita. In schimb, sotul e friguros de moare :)

  3. Dragi Femei3 Septembrie 2018

    Si eu sunt friguroasa… dar nu m-as muta intr-o tara exotica tocmai fiindca vreau zapada de Craciun

Ai o părere la părerea lui Dragi Femei? M-am răzgândit