Clujenii sunt nişte ciudaţi!

Duminică am văzut ultimul film din cadrul Comedy Cluj, “O scrisoare pierdută“. La işire, Gaben ne-a întrebat:

“Cum e posibil să fie atât de puţină lume în sală la un asemenea film?”

“Aşa sunt clujenii, mai ciudaţi, n-au ieşit din casă duminica, chiar şi pentru un asemenea film.”

Anul trecut, la concertul Iron Maiden, unul dintre cele mai mari evenimente pe care le-a văzut Clujul în ultimii 20 de ani, cei din afara Clujului i-au depăşit în număr pe cei din Cluj. Sigur, veţi spune că nu toată lumea agrează muzica celor de la Maiden, dar sunt convins că, la populaţia Clujului, există suficient de mulţi oameni care au preferat să stea acasă decât să vină la unul dintre cele mai mari evenimente ale oraşului lor. Aşa sunt clujenii, mai ciudaţi.

Clujenii comentează că poate nu trebuia investit într-un stadion. Clujenii sunt într-o nemulţumire continuă. Clujenii trec foarte uşor peste lucrurile bune care se fac pentru oraş şi preferă să le vadă doar pe cele proaste. Clujenii uită. Clujenii sunt nişte ciudaţi.

Mă urc vineri într-un taxi:

“La Muzeul Farmaciei, vă rog!”

“Unde vine ăsta?”

“La intersecţia străzilor Ferdinand cu 21 Decembrie, pe colţ.”

“Aaa…”

“Sunteţi din Cluj?”, îl întreb pe taximetrist.

“Da.”

“Ştiaţi că în Cluj există un Muzeu al Farmaciei?”

“Parcă am auzit ceva, da’ n-am fost niciodată.”

Cu 300-400 de vizitatori PE LUNĂ, cât are acum Muzeul de Istorie a Farmaciei, clujenii au uitat că oraşul lor ascunde o bijuterie. Sau nici măcar n-au ştiut. Dar dacă acesta va dispărea, şi, din păcate, sunt şanse mari să se întâmple asta, probabil se vor indigna: “Cum e posibil aşa ceva?” Pentru că clujenii sunt nişte ciudaţi.

Clădirea în care funcţionează acum Muzeul Farmaciei a fost retrocedată, iar acesta riscă să dispară, dacă noi, clujenii, nu reuşim să readucem la viaţă acest loc, care datează încă din 1573. Cum? Vizitându-l şi recomandându-le şi altora să o facă, fie că sunt din Cluj sau nu. Astfel, împreună, poate vom putea să atragem atenţia autorităţilor locale, cele care ar putea salva acest loc special. Pentru că muzeul trebuie să rămână acolo, în clădirea care-i dă personalitatea şi parfumul din alte vremuri.

Dragi clujeni, hai să nu mai fim nişte ciudaţi şi să ne salvăm istoria!

Vrem să-l felicităm pe Andrei Aroneţ pentru iniţiativa de a readuce, împreună cu online-ul clujean, acest loc în atenţia publicului şi să vă invităm, în primul rând, să-l vizitaţi, să spuneţi şi altora despre el şi să urmăriţi contul de twitter şi pagina de facebook.

Nişte poze făcute de noi găsiţi aici, iar mai jos aveţi un filmuleţ pe care l-am făcut la subsolul muzeului.

Subsolul Muzeului de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca

Vezi mai multe video din cultura

13 Comentarii
  1. Ioana S24 Octombrie 2011

    Bun, îl pun pe lista de vizitat când mai vin pe la voi! :)

  2. […] sunt luate de pe hashtagul #muzeulfarmacieicluj de pe Twitter, de la bloggerii locali invitati intr-un tur special de Andrei Aronet, pe care il felicit pentru implicare. Salvati Muzeul […]

  3. carmen24 Octombrie 2011

    recunosc,sunt de 10 ani in cluj si nu am stiut de existenta muzeului farmaciei; mi-ar place sa-l vizitez, dar programul in care este deschis nu-mi permite :( ce program este acesta? luni – vineri 10-16?

  4. siginutz24 Octombrie 2011

    mda. nici nu concep, se duce din valoarea clujului daca se inchide :( cat crap…

  5. Hapi223324 Octombrie 2011

    Am avut doua bilete la Smokie, zona buna. Am sunat, interogat, invitat cateva persoane: cu copii, fara copii, single, cuplati, plictisiti, entuziasti……Hei, veniti si voi la concert? (Nu, ca e frig, multumim) Subscriu la articol

  6. Alina C.24 Octombrie 2011

    În Ploiești, orașul meu natal, există Muzeul Ceasului – unic în Europa. Deși am locuit acolo până la 26 de ani, l-am văzut târziu, când am organizat o vizită cu elevii mei. Și vorbind cu alți ploieșteni, cred că sunt destul de puțini care știu de el sau l-au văzut (inclusiv părinții mei). Poate faceți o postare în care comentatorii să prezinte muzee mai puțin cunoscute din orașele lor.

  7. […] multe cuvinte si descrieri gasiti la Aronet, Mironeasca, TVdece, Daniel, Stefan,  Robinţel, Fegari, Psaico, Sigina si chiar si Vasile pe care nu l-am zarit […]

  8. Ioana25 Octombrie 2011

    subscriu la comment-ul lui Carmen, orele de vizitare imi amintesc de programul secretarelor de la facultate :( idem si in alte cazuri

  9. daniel rus25 Octombrie 2011

    @carmen: domnul Crisan ne-a spus ca e dispus sa prezinte muzeul chiar si in weekend sau in afara programului, singura conditie e sa se stranga un grupa pe aproximativ 10 persoane. se face o programare si se rezolva si vizita.
    oricum, se odreste modificarea programului astfel incat sa fie accesibil pentru cat mai multi doritori

  10. dorina25 Octombrie 2011

    ce place clujanului:caritas, funar, banci vopsite rosu/galben/albastru, statuia lui avram iancu…noi suntem romani, treceti batalioane, mai vreti?

  11. Robert25 Octombrie 2011

    Nu stiu de ce te miri. “Clujenii” sunt niste venetici. Mai mult de jumatate dintre ei nu pot face dovada vreunui parinte nascut in CJ. Multi dintre ei cand s-au nascut nu stiau ce este apa curenta, asfaltul sau lumina. Nu ca astea ar fi subintelese in Clujul anului 2011.
    De fapt cum sunt locuitorii, asa e si orasul: sunt mandrii nevoie mare ca au stadion implantat in buricul orasului (o ineptie ce nu ar fi permisa in alte tari civilizate), dar nu e problema ca iti rupi masina pe drumurile urbei….

  12. Hapi223325 Octombrie 2011

    Drumurile urbei tin de administratia locala aka Primarie iar Arena Cluj a fost facuta din banii Consiliului Judetean.
    Norocosi bucurestenii asta ca s-au nascut cu fundu pe asfalt. Asa e, noi am vazut numai luminita de la capatul tunelului cand am aterizat in cucuietii de padure de langa Cluj. Si stii ce? Majoritatea suntem mandrii de asta :)

  13. […] aceeași temă au mai scris: Andrei Aroneţ, Groparu, TVDeCe, Daniel Rus, Dragoş […]

  14. Robert25 Octombrie 2011

    @Hapi2233: nu sunt bucurestean. Locuiesc – din pacate – in CJ.

  15. […] are idei geniale (cand vrea). Au mai scris despre Muzeul Farmaciei urmatorii: Ștefan Teișanu, TVDeCe, Andrei Aroneț, Mironeasca, Dragoș Mone, Daniel Rus, Teodora […]

  16. radu27 Octombrie 2011

    Sunt Clujean si nu-mi prea vine sa ies din casa din cauza multilor tarani de oras (cocalari) care sunt foarte deranjanti. La Iron Maiden am fost, la muzeu nu. Cand vor disparea taranii (adica se vor civiliza), sigur voi merge si eu la “stadion” si alte festivale de adunat lume :)

  17. […] mai scris Ștefan Teișanu, TVDeCe, Andrei Aroneț, Mironeasca, Dragoș Mone, Daniel Rus, Teodora […]

  18. nicoleta15 Noiembrie 2011

    Si eu am vizitat Muzeul Farmaciei ,Gradina Botanica ,nu prea era prea multa lume in jurul nostru, pacat ca nu valorifica Clujul la justa lui valoare

Păreri?