Chiar dacă suntem generația Internetului, suntem tot români

Suntem generația care a crescut cu internetul, generația facebook, generația gadget-urilor, generația pe fast forward. Ne credem speciali și susținem că “nu vom fi ca ai noștri.” Și nu mă refer la educația pe care am primit-o de acasă, ci pur și simplu la stilul de viață, mentalitate, principii, valori.

Noi nu mai gătim, ci mâncăm în oraș sau comandăm. Doamne feri să batem covoare, doar de ce există aspirator? De ce să ai o bibliotecă, dacă există cărți digitale? De ce să te uiți la Teleenciclopedia, când există Discovery? “Ce prost ești că trimiți scrisori! Hăhăhă! N-ai mail?” “Cum ați putut trăi în comunism?”

Numai că, vedeți voi, există niște obiceiuri pe care le-am moștenit și pe care le ducem mai departe, oricât de speciali ne-am crede. Ba pe unele chiar le perfecționăm, după cum se va vedea mai jos. Automatisme care ni se par normale, pentru că țin deja de codul genetic românesc. Sunt lucruri înrădăcinate în subconștient, care ne definesc ca nație, oricât de digitali suntem.

Iar unul dintre ele e plasa. Sau punga. Plasa ar putea fi foarte bine aleasă drept simbol național și să o punem pe drapel.

Bunica mea spăla pungi, pentru că “de ce să la aruncăm? ce, nu mai îs bune?”

Puține lucruri îmi displăceau mai tare în copilărie decât să merg la cumpărături cu plasa după mine. Și țin minte că mi-am jurat că atunci când voi fi mare, nu voi purta niciodată plase.

Am crescut mare, am ajuns la casa mea și am reușit performanța nu de a avea o pungă plină cu pungi sau un sertar plin cu plase, ci un întreg dulap cu plase/pungi!

poza

Beat this, facebook generation!

4 Comentarii
  1. Mihaela Curea8 Ianuarie 2014

    Doar un dulap? La mine toata camara e plina cu pungi pe categorii, de shopping, de cadouri, de depozitat :))

  2. […] Zicu aici ca degeaba o ardem noi pe internet, fiind prima generatie de romani cu telefoane destepte, tablete […]

  3. […] meu, Zicu, vreau să îți spun că nu ești singurul român care are un dulap plin cu […]

  4. brontozaurel8 Ianuarie 2014

    Eu nu le suport… plasa, punga, orice chestie pe care trebuie sa o duc in mana. Nu suport sa nu am mainile libere. Motiv pentru care mereu merg la cumparaturi cu ghiozdan. :)

    Am niste sacose de panza cu barete lungi pe care le pastrez intr-o poseta. Pentru ca-s dragute/ le-am primit cu niste ocazii de care imi amintesc cu drag si teoretic ar putea fi purtate pe umar. Dar le folosesc rar, rar de tot…

  5. Alice wonders9 Ianuarie 2014

    Am momentan o plasa plina cu plase. A lil bit of Inception, I know :D Daca ne pasa de planeta noastra, eu zic ca refolosirea lor e musai necesara. Eu mi-as dori sa pot face si colectarea selectiva, daca as avea unde…

  6. ioana9 Ianuarie 2014

    pungi pe care le spal si le lipesc de faianta in fata chiuvetei ca sa se usuce.
    borcane de tot felul pe care le spal si le pun in dulap pt pus dulceata, gem, chestii facute in casa.
    gatit o data la 2 zile….si toate astea am zis ca eu nu o sa le fac in veci. :))))

Păreri?