Când misoginismul nu e un argument

O tipă, ajunsă în Italia, cu impresii de român care consideră o realizare imensă faptul că a reuşit să treacă graniţa, dă peste campania Oanei pe facebook. Nu înţelege nimic din ea şi începe să comenteze despre prostituţie şi legalizarea ei. I se atrage atenţia că greşeşte, campania folosindu-se doar de ideea de prostituţie pentru a transmite un mesaj legat de piaţa de graphic design, dar ea o ţine pe a ei. Se insistă asupra faptului că greşeşte, că nu a înţeles deloc sensul campaniei, iar ea se adânceşte în prostie, susţinând că e o campanie pentru o casă de modă. Trecem peste faptul că e agramată. Probabil anii petrecuţi în Italia şi-au lăsat amprenta.

Este făcută proastă, pe bună dreptate. Iar reacţiile ei sunt următoarele:

“Pe zi ce trece tot mai mult ajung la concluzia ca in Romania la nivel social exista un stat de xenofobie extrema.
Barbati prea violenti in limbaj cu femeile.
O fi Romania o tara comparabila cu oricare alta tara mussulmana din Orientul Mijlociu???
O fi Romania o tara in care femeia este considerata o specie aubumana barbatului iar in momentul in care aceasta isi exprima o opinie sa fie subestimata,luata in deradere sau chiar injurata???”

Şi continuă:

“Nu sunt o feminista.Sunt de parere ca feminismul ca ideologie discrediteaza femeia in general.
Dar nu sunt de acord cu unele chestii care se intampla la nivel social in Romania in ceea ce priveste femeia in general.
Discriminare si subestimare a capacitatilor la locul de munca.
Discriminare si subestimare in familie.
Discriminare in societate.
Prea mult misto,prea multe rasete aiurea,prea multe bancuri de prost gust pe seama brunetelor,roscatelor si a blondelor.
Prea multa MISOGINIE si badaranism.
In care tara din UE ati mai vazut atat de putin respect fata de femeie cat ati vazut in Romania?Eu am circulat umpic dar nicaieri nu am vazut atata violenta fizica si verbala la adresa femeilor.”

Şi continuă:

“Ne “laudam” cu locul 2 in Topul Rusinos al tarilor din UE in care rata violentei fizice si verbale la adresa femeilor este cea mai inalta.”

“Asta ar trebui sa de-a serios de gandit barbatului roman caruia prea usor ai scapa puiul injurator din gura.

Democratizati-va gandirea cu privire la femeie !!!”

Toată întâmplarea e aici.

Concluzie: în condiţiile în care eşti proastă, dovedeşti mai multor oameni că eşti proastă, iar eu te fac proastă, tu nu mă poţi face misogin.

sursa

6 Comentarii
  1. Dan Pandrea2 Februarie 2012

    am citit toata conversatia… imi aduce aminte de filmul Bubble Boy, ca altfel nu-mi explic replicile de acolo. problema e ca nu stiu daca e de ras sau de plans.

  2. danut2 Februarie 2012

    Absolut agramata…Unde dai si unde crapa.

  3. George2 Februarie 2012

    plin de fiinte de astea. ar trebui sa fie adunate intr-o incapere toate si sa li se dea un subiect de conversatie (in care subiectul sa se foloseaca de un anumit cuvant pentru a evidentia ceva, cum e si in campania de mai sus) si sa vedem ce iese.

  4. Mihai Labo3 Februarie 2012

    You have a point.Now go back to the kitchen !

  5. joyflint3 Februarie 2012

    Vantul – fenomen meteo – imprumuta culori din mediul pe care il tulbura.

  6. Leantza11 Februarie 2012

    Prostul – pana nu-i fudul – parca nu e prost destul

Păreri?