Cabral: “Când vine vorba de televiziune, românii sunt unii dintre cei mai pretențioși privitori pe care i-ai putea avea”

L-am cunoscut pe Cabral în 2009, când a venit la Cluj pentru o partidă de airsoft. Eram la început de drum în online și ne-am simțit mai mici decât suntem în realitate. Unde mai pui că ne-a și fugărit printr-o pădure, să ne împuște. Cei care ne cunosc știu că, practic, e imposibil să ne simțim mai mici decât suntem, dar am reușit. Bine, și Cabral e mare. Ne-ar putea ține pe genunchi și să filmăm o reclamă la pitici de grădină.

dsc_0157-1024x679

Ne-am reîntâlnit în cei doi ani de campanie Lay’s și tot timpul am avut impresia că am reluat discuțiile de unde le-am lăsat, fără a avea niciun moment impresia că el e persoană publică, iar noi niște pitici de grădină de la Cluj.

cabral

Vedeți cum mă uit la el ca la Dumnezeu?

Cabral are 17 ani de televiziune. Nu-i de ici, de colo. Și pentru că a fost implicat recent într-un proiect care nouă ne-a plăcut foarte mult, “Sunt celebru, scoate-mă de aici”, i-am pus niște întrebări despre emisiune, despre televiziunea din România, despre publicul telespectator.

1. E momentul să rupi tăcerea, o dată pentru totdeauna: unde s-a filmat emisiunea “sunt celebru, scoate-mă de aici”?

Unde? Simpaticilor, este irelevant unde s-a filmat, fiecare va alege să creadă ce va dori propriul suflețel. Degeaba spun eu acum că nu s-a filmat la Geoagiu-Băi, dacă omul vrea să fie convins că s-a filmat acolo… aia e.

Tot setup-ul a fost construit în Africa de Sud, regiunea Mpumalanga.

2. De ce crezi că au existat controverse în privința locului de filmare? Au existat și în alte țări sau sunt românii mai speciali? 

De ce? Pentru că unele lucruri nu păreau a fi din Africa. Pentru că noi avem în cap o imagine clară legată de Africa și de multe ori realitatea din locație o contrazicea.

Chiar și noi, atunci când am ajuns acolo, la unele chestii am ridicat din sprâncene. Nu liane, nu plante carnivore, nu zebre și girafe. Dar dacă pui mâna pe un atlas geografic vezi care sunt, de fapt, zonele în care trăiesc animalele Africii și vezi că imaginea pe care o ai în cap despre Africa este legată mai ales de unele zone.

1925186_903901736329213_9051693436847432218_n

3. Au trecut 25 de ani de când vedem și altceva la televizor decât ce vrea Partidul, 20 de ani de la lansarea ProTV-ului, niște ani buni de când consumăm formate internaționale și încă avem probleme în perceperea divertismentului: “sigur nu sunt în africa de sud!”, “de ce există un “personaj negativ” în juriu la românii au talent?” etc. Avem sau nu o cultură a divertismentului? 

Da, avem o cultură a divertismentului, numai că una care nu este neapărat legată de ce se întâmplă afară. Desigur, suntem obișnuiți să spunem că suntem înapoiați… ceea ce mi se pare că este o imbecilitate.

Când vine vorba de televiziune, românii sunt unii dintre cei mai pretențioși privitori pe care i-ai putea avea. Desigur, ei nu-ți pot indica la fix ce nu-i bine… dar atunci când ai o emisiune unde lumina nu-i bună, scenariul este varză, conținutul nu este la nivel… nu se uită.

Avem formate internaționale care la noi au eșuat tocmai pentru faptul că au fost produse prost.

Avem formate naționale care nu au funcționat nu pentru că ideea formatului n-a fost bună, ci pentru că au fost produse prost, sărac, pe genunchi.

Și ca să-ți răspund legat de emisiunea despre care vorbim… probabil că și eu, dacă eram acasă și mă uitam la ea, aveam semne de întrebare.

Totuși, lumea producției TV din România e mică. Din trei telefoane poți verifica oricând dacă oamenii ale căror nume apar pe scroll-ul de la sfârșitul emisiunii sunt în Africa sau… acolo-șa, la Buftea.

4. Noi am urmărit cu plăcere emisiunea la TV, dar cum ai perceput-o tu, din spatele camerelor? 

Ca pe o luptă. Maxim 5 ore de somn pe noapte, zile interminabile, condiții meteo extreme… zi de zi a fost o luptă, 21 de zile grele fără nicio pauză, fără respiro.

Fac anul acesta 17 ani de televiziune și nu credeam că mai am atât de multe de învățat. Totuși, m-a luat puțin de urechi proiectul ăsta…

5. Care au fost, din punctul tău de vedere, cele mai mari provocări pentru concurenți? Dar pentru voi, ca prezentatori? 

Concurenții au dus greul. Renunțarea la civilizație a fost primul obstacol. Renunțarea la comunicarea cu familia și prietenii a fost alt pas greu de făcut.

Dar într-adevăr dificilă a fost lupta de zi-cu-zi, cu foamea, cu condițiile sărace, cu condițiile de somn. Lor chiar le-a fost greu și i-am admirat pentru determinarea de care au dat dovadă.

Nouă ne-a fost greu mai ales din cauza oboselii și a lipsei de somn, dar… clar mai ușor decât lor.

10989528_904234392962614_2643896338348676369_n

6. Ai făcut o echipă excelentă cu Mihai Bobonete. Cum s-a ajuns la această formulă de prezentare? 

Ete și tu… cum?! Cumetrii și nepotisme! El este cuscru de cumătru vitreg a unei mătuși neam pe fustă cu un vecin de-ai mei, care omul a mers la un moment dat cu un taximetrist care a claxonat-o pe trecere pe vecina surorii de tată prin alianță bicatenală cu un vecin de-ai mei. E clar, da?

7. Ai afirmat de mai multe ori în timpul emisiunii că nu te-ai supune probelor prin care au trecut concurenții. Rămâi la aceeași părere? 

Da, da, da… rămân la aceeași părere, nu e de mine așa ceva! Bine, mă refer la cazul în care vorbim despre un proiect TV. Că atunci când vine vorba de supraviețuire pe bune… omul e cea mai puternică buruiană, nu se lasă cu una cu două…

8. Totuși, ai bea un cocktail de viermi ca să-l salvezi de la foame pe Mihai Bobonete?

Mișu… ei bine, nu i-ar strica o cură de slăbire. Deci… NU! 

11025136_908413455878041_2819956258759266065_n

9. Ce costuri implică un astfel de format? 

Costă mult. Să deplasezi 100 de oameni până pe partea cealaltă a lumii, să asamblezi o altă echipă de încă pe-atât, să-i organizezi să lucreze împreună, să le pui la dispoziție toate sculele și toată logistica necesară… costă.

10. Adi Hădean ne-a confirmat aici că va exista un nou sezon “Masterchef”, în aceeași formulă. Ce ne poți spune despre sezonul doi al emisiunii “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”? 

Vă pot spune că primul sezon a avut niște cifre record. Primul proiect TV care timp de 21 de zile consecutive a dominat autoritar întreaga piață, fără pauză, fără nicio ezitare. Rating-uri de minim două ori mai mari decât ale următorului clasat, de multe ori având chiar de trei ori față de următorul clasat în audiențe.

Record de gălăgie în Social Media, este proiectul despre care s-a vorbit cel mai mult, până acum, în ceea ce privește discuțiile despre TV pe Facebook.

Și, așa cum ați scris și voi, și pe Twitter au fost discuții aprinse pe tema emisiunii.

Apoi, este primul proiect TV de la noi care a furnizat subiecte și din care au fost susținute întregi emisiuni din grilele altor programe.

Și să nu mă înțelegi greșit… nu e emisiunea mea, e emisiunea noastră, sunt mândru că am făcut parte din echipa care a reușit toate astea.

11. Ești una dintre cele mai active persoane publice în zona digitală, atât pe rețelele de socializare, cât și pe blog, de aceea vom încheia cu ceva legat de zona în care activăm și noi. În străinătate, televiziunile se folosesc de social media, promovând hashtag-urile pe ecran în timpul emisiunilor și activând “the second screen”. Emisiunea a avut o prezență bună în social media, am scris despre asta aici, dar de ce se mișcă lucrurile atât de greu la noi? De ce au trebuit să treacă 4 sezoane de “Românii au talent” ca să avem hashtag-ul afișat pe ecran?

Ai dreptate aici. Treburile s-au mișcat greu. Și s-au mișcat atât de greu pentru că online-ul românesc a fost capabil să producă bani sau să fie puternic din punct de vedere relevanță și influență doar în ultimii ani.

Dacă aveam haștag pe TV acum doi ani pe cine încânta? Tot pe noi, ăștia cinci chiori care foloseam haștaguri pe vremea aia.

Evoluția se poate produce atâta timp cât publicul este doritor și capabil să o îmbrățișeze.

Desigur, îmi vei spune că și noi, ăștia cinci chiori, suntem public. Da, suntem, dar comparați cu celelalte câteva milioane de perechi de ochi nu eram destul de relevanți pentru a ne bucura de haștaguri pe ecran.

Atunci când publicul larg a fost gata de (scuză engleza) ”second screen interactions” atunci… le-am avut.

Îi mulțumim mult lui Cabral pentru interviu și abia așteptăm al doilea sezon al emisiunii!

Pozele sunt de pe pagina de facebook a lui Cabral.

3 Comentarii
  1. MARIA11 Mai 2015

    :) una din dorințele mele de pe “Bucket list” e să-l cunosc pe Cabral. până mor o să-l cunosc :)
    voi sunteți a doua dorință. :) (să uit de voi e imposibil :D )

    știu că n-are legătură cu postul, dar așa am simțit eu să scriu.
    cred că nu-i supărare :D

    • macanta12 Mai 2015

      Daca iti doresti cu adevarat sigur ca se va intampla :)

  2. Bogdan Stanciu11 Mai 2015

    Cabral este o persoana foarte simpatica, mi-as dori sa-l vad in realitate!

Păreri?