Ca să-ţi faci o părere obiectivă, trebuie să mergi acolo!

Cel mai uşor în viaţă e să scoţi cuvinte pe gură sau să le scrii, fără să ai habar despre ce e vorba. E la îndemână: ai citit tu undeva, da’ nu mai ştii unde, despre ceva şi e clar că “ceva-ul” ăla trebuie să fie adevărat, chiar dacă nu te-ai obosit să sapi mai mult după informaţii. Sau ţi-a povestit cineva, care ştie de la altcineva, care are un prieten “bazat” şi e la mintea cocoşului că părerea lui, filtrată de toţi cei pe la care a trecut ca să ajungă la tine, e cea corectă. Ei bine, nu! Ca să iau în considerare părerea ta despre o chestiune importantă, ea ori trebuie să fie argumentată riguros, în urma unei documentări, ori să aibă la bază experienţa personală. Restul e balast!

Weekend-ul ăsta, am avut ocazia să trăim pe pielea noastră experienţa Roşia Montană. Nu am fost acolo să ni se spele creierul, nu am fost ca să “ne vindem”, cum sigur vor crede/spune unii, ci pentru a ne putea construi o părere obiectivă. Acum, după ce am fost acolo, putem să punem o întrebare simplă tuturor celor care se bat cu pumnul în piept pe subiect: “Nu te supăra, ai fost acolo să vezi despre ce e vorba, sau îţi dai cu părerea aşa, că e un subiect controversat?”

Dar să nu credeţi că weekend-ul ăsta s-a desfăşurat sub “semnul exploatării”. Dimpotrivă. A fost un adevărat team building al blogosferei clujene şi alba iuliene, o experienţă care ne-a solicitat enorm din punct de vedere fizic, pentru nişte oameni care îşi petrec marea parte din zi în faţa unui computer. Dar o experienţă frumoasă, care, cu siguranţă, ne-a sudat şi mai mult.

Crina Coco Popescu

Am spus-o şi pe twitter: e impresionantă ca om, modestie şi profesionalism într-o fiinţa de 16 ani. WOW! Rar vezi aşa ceva la o generaţie care pică BAC-ul pe capete. Coco ar trebui să fie un model pentru orice tânăr din ziua de azi care vrea să facă ceva cu viaţa lui, nu să meargă pe “combinaţii”. Prin atitudinea ei, la cei “doar” 16 ani, le dă clasă multora la capitolul “cum să fii om.” A escaladat cinci vârfuri din Seven Summits şi şase din Volcanic Seven Summits. Eh, un fleac pentru ea, la anu’ pleacă pe Everest! Ne înclinăm în faţa ei şi îi urăm baftă!

Ce am făcut, mai exact?

Pe scurt, ne-am rupt: antrenament fizic, căţărare pe panou, incursiune în peşteră, tiroliană, tir cu arcul, plimbare pe cal şi multă, multă voie bună. Toate astea, sub atenta îndrumare a lui Doru Panaitescu, Dumnezeul speologiei, cum i-am zis noi, şi a fratelui său, Mircea, la fel de Dumnezeu, atât în ceea ce priveşte muntele, cât şi cântatul la chitară. Pentru nişte oameni mai mult sau mai puţini sedentari, a fost chiar o provocare. Atât de provocare, încât toţi ne-am întors praf. Nu de aur, ci de oboseală :))

(banner pus de sindicatul “Viitorul Mineritului”)

Mulţumim frumos pentru un weekend minunat tuturor celor implicaţi în organizare!

PS: Vom da link-uri la poze pe măsură ce apar

52 Comentarii
  1. Piticu2125 Iulie 2011

    aaa, deci acolo era panaitescu ca ma interba o gagica de el, ce mai face :))

  2. dan ghemes25 Iulie 2011

    aha ! şi să vorbeşti cu hossu ! mereţi măăă !

  3. zicu25 Iulie 2011

    @dan ghemes: Stai linistit, am vorbit si cu “partea cealalta”.

  4. fanel25 Iulie 2011

    Deci nu stiu cum se face ca toti bloggeri care se duc acolo au o parere pro extractiei de aur de la castravetele montana. Nu am citit un singur text al unui om invitat de ei care sa scrie impotriva lor. NU prea inteleg de ce daca este asa benefica extractia pentru zona respectiva inca nu s-a inceput…ca de vorbit se tot vorbeste din 1996-1997.

  5. zicu25 Iulie 2011

    @fanel: I-ai luat in calcul si pe cei care s-au dus cu o parere “pro” acolo, nu? Cat despre beneficiile extractiei, nu cred ca se pot reduce la zona respectiva, ci la nivel national. Iar o exploatare de marimea asteia, cel mai mare zacamant de aur din Europa, nu poate incepe asa, peste noapte.

  6. dan ghemes25 Iulie 2011

    fănele, io nu-s blogăr, da” am comis câte ceva !
    zicule,care parte ? mereţi măăă !

  7. florica25 Iulie 2011

    @dan ghemes: Si eu sunt din Baia Mare si am crezut ca o sa inteleg ce vrei sa spui. Nu inteleg. Ce ai comis? Unde sa mergem? Ca am fost la ambele puncte de informare din Rosia Montana.

  8. dan ghemes25 Iulie 2011

    florica, n-ai căutat unde trebe ! punctele de info sunt ale rmgc ! cei care vor roşia în unesco word heritage n-au bani de puncte de info!adică, nu prea au bani !

  9. florica25 Iulie 2011

    @dan: Noi am mers la Fundația Culturală Roșia Montană, un ONG care sa sustine din bani publici, cu sufletul deschis sa ascultam niste argumente contra. Din pacate, iti spun sincer ca am ramas dezamagita de faptul ca nu au avut argumente. Cred ca ar trebui sa fie acolo o persoana care sa fie capabila sa explice foarte clar si sa sustina cu argumente. Sunt sigura ca sunt multe persoane capabile sa combata intr-o discutie proiectul. Din pacate nu le-am gasit noi acolo. Poti sa citesti la Robin despre parerea unui om anti-proiect: http://www.robintel.ro/blog/personal/am-fost-la-rosia-montana/

  10. dan ghemes25 Iulie 2011

    când mai merţi pe-acolo vorbiţi cu eugen david sau cu andrei gruber. aştia chiar fac ceva pe-acolo !

  11. sorana25 Iulie 2011

    @florica: nu stiu cu cine ati vorbit la Fundatia Culturala Rosia Montana si cum nu au reusit ei sa va convinga cu argumente. Sincer ma indoiesc, pentru ca ii cunosc personal pe cei de acolo. Dincolo de asta, cel mai puternic argument, cred eu, este tocmai acela ca exista persoane in Rosia Montana care nu vor sa isi vanda pamanturile unde urmeaza a fi proiectul minier. Nici macar nu ar trebui sa se justifice in vreun fel, pentru ca este pamantul lor si dreptul lor la proprietate si la viata. Si atata vreme cat in RM exista oameni care nu sunt de acord cu proiectul este un argument suficient pentru ca proiectul sa nu se faca. Ca sa nu incep si cu restul argumentelor…

  12. zicu25 Iulie 2011

    @sorana: In momentul in care un reprezentat al acestei fundatii, platita din banii comunitatii, spune “ma doare-n cot de comunitate”, cum poti sa vezi in link-ul pe care l-am dat de la Robin, lasa-ma sa am niste indoieli despre ce se intampla acolo.

  13. sorana25 Iulie 2011

    @ zicu Lasa-ma si pe mine sa am indoieli referitor la faza cu comunitatea avand in vedere ca nu ai dezvoltat deloc contextul discutiei si nu pot sa imi dau seama de nimic doar dintr-o propozitie. Oricum faptul ca te-a enervat o persoana din opozitie (poate pe buna dreptate) nu inseamna ca toti cei care se opun proiectului sunt niste prosti sau ca nu au argumente.
    Si hai sa revenim la argumentul cu proprietatea pe care vad ca nimeni dintre voi nu il ia in considerare desi mi se pare cel mai important dintre toate. Daca oamenii nu vor sa vanda ce se intampla cu proiectul? Minunatii PR-isti de la RMGC ce solutii au? Sau acest aspect nu l-ati abordat?
    Si referitor la Fundatia platita din banii comunitatii, as vrea sa stiu de unde ai scos tu faza asta pentru ca fundatia este de drept privat si nu e sustinuta in nici un fel din banii publici (cred ca la asta te referi cand zici de banii comunitatii). Pe de alta parte, da-mi voie sa iti atrag atentia ca statul roman detine 19% din RMGC, astfel incat 19% din tot ce face RMGC inclusiv campaniile de PR si mica voastra escapada la Rosia Montana in uichend este platita din banii statului, deci bani publici, deci putin si de mine.

  14. zicu25 Iulie 2011

    @sorana: Nu am spus niciunde ca m-a enervat si nici ca TOTI cei care se opun proiectului sunt niste prosti fara argumente. Te rog frumos sa nu-mi bagi cuvinte in gura. Am vorbit si cu oamenii, nu doar cu “PR-istii”, si mi-au spus ca sunt foarte putini cei care se opun proiectului, pentru ca, stii si tu, se cam moare de foame pe acolo. Cat despre fundatie, domnul de acolo ne-a spus ca e sustinuta de comunitate, deci putin si de mine.
    Lasand asta la o parte, de cand stiu de proiectul asta, si te rog sa ma corectezi daca gresesc, n-am auzit pe nimeni sa militeze impotriva poluarii actuale care se intampla acolo, fara vreo exploatare, si ma refer la apa foarte poluata care vine din munte, de la fostele exploatari, si se varsa in Aries. Cum vine asta: militam impotriva Proiectului RMCG, ca e mare si controversat, dar ne doare in cur de ce se intampla ACUM acolo? Poluarea asta nu e la fel de “rewarding” din punct de vedere militant?

  15. dan ghemes25 Iulie 2011

    dragule, ACUM este poezie, faţă de ce se va întâmpla dacă încep exploatarea! ete, na ! amu ca argument susţii ecologizarea zonei ! ok ! se ecologizează şi se face muzeu în aer liber !
    sorana, bună observaţia !

  16. dan ghemes25 Iulie 2011

    a! am uitat, poate ne spui şi cu ce localnici aţi vorbit ? ăia la care v-o dus hossu ?

  17. florica25 Iulie 2011

    @dan: Daca crezi ca suntem atat de prosti, poate nu are rost sa ne mai citesti blogul.
    @all: Noi am spus doar atat: fiecare sa mearga sa vada cu ochii lui si sa isi creeze o parere. Nu am spus ca e bine, nu am spus ca e rau. Atata timp cat amandoi lucram la doua companii clujene si nu aveam nicio tangenta cu rmgc-ul , discutiile nu isi au rostul pentru ca nu suntem implicati in luarea deciziei in niciun fel. Inteleg ca e un proiect controversat si ca doriti sa va exprimati parerile. Nu consider insa ca are vreun rost sa continuam discutia aici, iar trafic pe seama acestui subiect nu imi doresc. Daca va exprimati in continuare pe acest blog nu cred ca va ajuta cu nimic, in primul rand, pe voi. In consecinta, o sa am rugamintea sa dezbateti temerile si intrebarile voastre cu reprezentantii RMGC-ul, pentru ca ei sunt in masura sa va combata sau nu. Faptul ca noi am fost acolo si ne-am facut o parere, este o alta discutie, parere care nu a fost exprimata in postare. Indemnul nostru a fost ca fiecare sa mearga, sa vada si sa decida pentru el. Daca doriti sa vorbiti cu mine sau cu Zicu separat, oricand. Va multumesc pentru intelegere.

  18. zicu25 Iulie 2011

    @dan ghemes: “dragule, ACUM este poezie, faţă de ce se va întâmpla dacă încep exploatarea!” prin asta sustii fix ce am zis eu.

  19. dan ghemes25 Iulie 2011

    zicule, eşti mai deştept deatât ! şti că n-am spus asta !

  20. sorana25 Iulie 2011

    despre poluare
    dupa cum bine stiti, deoarece ati fost acolo, suprafata industriala a fostei mine de la rosia montana (gestionata de filiala rosiamin a minvest deva) este de aproximativ 12 ha. propunerea de proiect minier a rmgc este pentru o zona industriala de aproximativ 114 ha deci de vreo 10 ori mai mare. (nu tin minte exact cifrele dar pot sa le caut la cerere). restul teritoriului (de la 12 la 114ha) este reprezentat de masivul carnic – aflat pana nu demult sub protectie ca monument istoric si casele si pamanturile oamenilor dintre care o parte au fost deja achizitionate de rmgc, dar cea mai mare parte (raportat la suprafata) nu au fost achizitionate. astfel incat justificarea nu sta in picioare pentru ca mai mult se distruge decat se repara.
    si apropo de refacerea mediului de la rosia montana, in anul 2007 cand mina veche s-a inchis (pe motiv ca nu mai era rentabila si ue nu mai dorea ca statul roman sa sustina investitiile nerentabile), in 2006 ziceam, inchiderea minei s-a facut cu alocare bugetara de 4,2 milioane de lei intr-o prima faza pentru ecologizarea totala a zonei industriale. adica romania ca sa intre in ue a fost obligata sa isi rezolve toate problemele legate de ecologizarea fostelor mine, inclusiv prin alocarea de bani si programe sociale. DAR, planurile de ecologizare nu erau compatibile cu planurile RMGC, a.i PUZ-ul si acordul de mediu necesare pentru ecologizare au fost blocate de RMGC si de statul romana pana la solutionarea acordului de mediu al proiectului RMGC.
    in concluzie:
    1. sunt si bani, este si plan, doar reaua intentie a RMGC blocheaza lucrarile de ecologizare a vechii mine
    2. daca RMGC ar pleca maine, ecologizare pentru vechea mina ar putea incepe in cel mai scurt timp
    3. din fericire exista procese pe rol si in aceasta cauza, pentru ca ulterior cei responsabili sa fie trasi la raspundere pentru intarzierile cauzate
    4. avand in vedere ca exista solutii legale si instrumentele necesare pentru ecologizarea vechii mine, nu se justifica proiectul RMGC doar din aceasta cauza si in nici un caz marirea de 10 ori a zonei industriale!
    QAD
    altceva?

  21. Adrian Deac25 Iulie 2011

    Daca voi credeti ca o sedinta de team building inseamna sa cunosti o zona miniera, sa sti cat de nociva este pentru mediu, sau, dimpotriva, daca nu este, si daca va doriti asa de mult sa se extraga aur acolo, am o singura intrebare: DE CE NAIBA NU VA MUTATI ACOLO?!?! DATI UN EXEMPLU SI SUSTINETI-VA PUNCTUL DE VEDERE! SAU TACETI DREAQULUI DIN GURA!

    http://adriandeac.princluj.ro/critici/usd-70000-doar-atat-valoreaza-zona-rosia-montana.html

  22. dan ghemes25 Iulie 2011

    sorana, lasă-i ! că oamenii s-o documentat ca nişte blogări profesionişti ! din părţi ! pardon, din ambele părţi !

  23. zicu25 Iulie 2011

    @Adrian Deac: ASTEPTAM SA VAD CARE E PRIMUL VITEAZ CARE SCRIE CU CAPS. FELICITARI, AI CASTIGAT UN LINGAU DE AUR! Doamne, ce viata trista trebuie sa ai.

  24. florica25 Iulie 2011

    @dan si sorana: Persoana care trebuia sa ne ofere argumente solide a ras si a zis ca “i se rupe de comunitate”. Acea persoana va reprezinta si pe voi doi, comparatie care mi se pare jignitoare. Ar trebui sa luati masuri urgente in acest sens pentru ca turistii trec zilnic pe acolo si nu e o lupta dreapta cand vrei sa auzi ce au de spus ambele parti.

  25. florica25 Iulie 2011

    @dan si sorana: Si inca ceva. Domnul Adrian Deac, care e contra RMGC m-a facut curva. Acesta este argumentul lui solid anti proiect. Asa o sa salveze el Rosia Montana. Un alt om care va reprezinta.

  26. andrei crivat25 Iulie 2011

    Sorana, am eu o intrebare mica: ce inseamna QAD ? stiu, e offtopic, imi cer scuze pentru asta.

  27. sorana25 Iulie 2011

    @ andrei, QED – quod erat demonstrandum, imi cer scuze ca a iesit QAD, sunt f pe fuga tot timpu si nu am timp sa imi verific posturile, lucru de care imi cer scuze si mi-l asum.
    @florica – pe mine nu ma reprezinta nimeni, ma reprezint eu singura. mai lasati faza aia cu tipu de care nu v-a placut la rosia. el se reprezinta pe el, eu pe mine si adrian pe el. atat. nu toti care sunt contra proiectului minier sunt prieteni cu mine sau macar pe aceeasi lungime de unda cu mine, eu vorbesc in nume propriu si la randul meu nu am pretentia ca reprezint pe nimeni. asa ca sa nu amestecam oalele. nu stiu cine a desemnat acea persoana ca “persoana care trebuie sa va ofere argumente solide” si de ce. argumente solide va ofer si eu acum, dar vad ca asta nu conteaza pentru ca tot m-am lamurit de raspunsul la prima mea intrebare, cea cu propritatea, va amintiti de ea. adica de ce rmgc mai este in rosia montana daca exista oameni care nu vor sa isi vanda terenurile? si oricum acel domn v-a spus ca el nu isi vinde cele 3 proprietati, din cate am inteles, ceea ce mi se pare mai mult decat suficient pentru ca cei de la RMGC sa plece acasa.
    pentru ca nimeni in lume nu il poate obliga sa-si faca o mina in spatele casei daca nu vrea. nici pe el si nici pe restul celor care nu vor sa isi vanda casele si terenurile. din pacate doar in romania si in tarile lumii a treia mai vezi o presiune atat de mare asupra unei comunitat si atata lipsa de respect fara de dreptul la viata si proprietate. asta mi se pare f trist.

  28. Adrian Deac25 Iulie 2011

    @zicu, sa imi spui cum pot sa intru in posesia premiului. ma gandesc ca lingaii sunteti voi, dar chiar v-au tras in aur?!?! e mai mult decat mi-am imaginat din partea RMGC…
    am inteles ca ati fost si fete si baieti la #rosiamontana, daca te rog, pot sa primesc un lingau de sex feminin?

  29. zicu25 Iulie 2011

    @Adrian Deac: Imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu e vorba despre noi. Lingaul despre care vorbeam e un pic diferit (normal, doar e din aur, regulile sunt diferit): nu linge, impinge. Impinge in cei care stau toata ziua pe net si comenteaza pe unde apuca, chiar daca nu-i cazul. Cu ce s-or ocupa oamenii astia de au atata timp de pierdut pe net, stii tu mai bine. Iti recomand oralul de la cadoul tau, habar n-ai ce placere e sa ti-o muste un lingau cu dintii de aur.

  30. Adrian Deac25 Iulie 2011

    raspuns scurt ca n-am vreme: incearca sa repare in zece posturi ce stricati voi intr-unul! si, da, imi place cum iti asumi critica: ca un mancator de seminte de la coltul strazii. oricum, daca mai conteaza, imi cer scuze pentru tonul pe care l-am avut in primul post, vad ca aia te-a suparat mai mult, nu ce am scris.

  31. florica25 Iulie 2011

    @sorana: Ceea ce ne-a spus domnul de acolo, reprezinta in opinia mea parerea voastra. Pentru simplu fapt ca era la birou info si reprezenta o parte a povestii. Daca era cineva ca tine, capabil sa explice clar si argumentat, probabil toti am fi scris lucrul asta. Nu e jobul meu sa il disculp sau sa caut pe internet fapte, atata timp cat eu am mers acolo total dispusa sa ascult ambele parti. Poate e un semn pentru cei de acolo sa puna un om in fata, capabil sa isi faca treaba si nu sa va faca de rusine. Eu nu zic ca nu ai dreptate, toti avem dreptul la opinia noastra, chestie pe care o respect. Eu am doar un gust amar dupa intalnirea cu domnul in cauza si imi pare rau ca nu si-a sustinut pozitia.

  32. dan ghemes25 Iulie 2011

    florică dragă, când o să pricepi că ăla de zici tu că ne reprezintă îi slugă la rmgc ?
    ăla de te-o făcut curvă, îi părerea lui !

  33. florica25 Iulie 2011

    @dan: io atata am zis, ca daca lumea ma injura si nu e capabil de alte argumente, clar nu ma mai intereseaza ce crede sau ce incearca sa spuna daca doar asa poate:) daca domnul de la fundatie e sau nu sluga, nu sunt eu in masura sa judec. eu m-am dus la centrul info sa fiu corect si clar informata. nu era ala bun? Sincer intreb acuma, fara nicio urma de ironie. De ce se promoveaza atunci centrul ala, daca voi ziceti ca nu-i ala bun?

  34. florica25 Iulie 2011

    @dan:din pacate nu va puteti dezice de oamenii de genul asta pentru ca ei vorbesc mai tare, va acopera vocile si va definesc la nivel de comunitate a cauzei pe care o reprezentati. Nu zic ca tu insuti ai putea sa vorbesti sau sa te comporti asa. Doamne fereste, nu. Doar ca ei stiu sa isi puna mai usor amprenta negativ.Si asta cu regret o zic, pentru ca atat tu cat si sorana sunteti doua persoane pe care le respect.

  35. ccd25 Iulie 2011

    Nu stiu eu prea multe despre Rosia Montana si incerc din cind in cind sa ma informez. si aflu de la Adrian Deac ca: “Avand in vedere ca vor exploata peste 300 de milioane de tone de aur…”
    serios?? ca ma mut la Rosia imediat

  36. zicu25 Iulie 2011

    @ccd: Da, e cel mai mare zacamant de aur din Europa.

  37. ccd25 Iulie 2011

    ia sa vedem cine mai vine cu mine: http://en.wikipedia.org/wiki/Gold_reserve.
    PS: faceti si voi niste sume pe acolo.
    Nu zic nu unor argumente, dar nici balarii de astea nu pot sa citesc

  38. Anca25 Iulie 2011

    Mda…tuturor ne pasa de “environmental issues” pentru ca e pe trend, unde erau toti oamenii astia pe vremea lui Ceasca?
    Chestiunea Rosia Montana este foarte simpla si politica- RMGC nu a impins cati bani trebuiau intr-un anumit buzunar, au preferat sa dezvolte alte chestii pentru comunitate. De aceea se tergiverseaza inceperea proiectului. E vorba de bani si atat. In rest pe toti ii doare in popou de ce se intampla acolo- inclusiv pe RMGC pentru ca ei nu au venit sa ne “ecologizeze” ci sa scoata bani.
    Asta e parerea mea, mi-o asum si mi-o mentin.
    Aaaaa si apropo, inainte de tot taraboiul asta cati militanti si-au facut un concediu in zona?

  39. Anca25 Iulie 2011

    @florica: argumentul “curva” se foloseste des in societatea romaneasca atunci cand nu ai alt argument si “creerul” tau nu e in stare sa c**e altceva (off topic- pe mine m-a facut un functionar PUBLIC azi proasta ca mi-am pierdut/mi s-a furat pasaportul ;) )
    Si cine a vazut ca voi tineti partea cuiva in acest post ii recomand un oftalmolog.
    Ufff…musai sa zic parerea pentru ca atata ipocrizie si nesimtire ca in tara asta nu mi-a fost dat sa gust niciunde.

  40. florica25 Iulie 2011

    @Anca: Exact asta n-am inteles nici noi: de unde atata inversunare la un articol NEUTRU?

  41. dan ghemes25 Iulie 2011

    anca,în trei ani consecutiv, de două ori pe an, pe banii mei !
    nu-s militant, da” mă deranjează să mi se insulte inteligenţa !

  42. Anca25 Iulie 2011

    @Dan: Atunci ai vazut ce saracie lucie e acolo. Si eu am fost si zic ca mai bine ar fi sa faca odata mina aia. Asa am si eu o parere cum ai si tu una…articolul asta insa era neutru.

  43. […] Duminică dimineaţa, uşor înmăhmurit fiind, m-am întâlnit cu proprietarul pensiunii unde am fost cazaţi. S-a uitat la mine şi mi-a […]

  44. dan ghemes25 Iulie 2011

    sărăcia e întreţinută. articolul era neutru dacă asculta şi ar fi fost neutru dacă ascultau şi cealaltă parte. cei pe care i-au ascultat ei sunt ong-uri înfiinţate de rmgc. şi acolo nu despr aur vorbim ! interesele sunt mult peste.
    neutru îi când meri pe banii tăi, vorbeşti cu cine vrei, umbli pe unde vrei. nu când eşti dus de mânuţă.

  45. Anca25 Iulie 2011

    si totusi restul de ONG-uri nu sunt vizibile aproape deloc, ca sa nu mai vorbim despre altfel de initiative. Oricum cand se va schimba “puterea” la noi in tara se va schimba si directia proiectului ;)

  46. dan ghemes25 Iulie 2011

    toate guvernele au fost pro. din motive de bani. ong-urile contra nu-s vizibile dintr-un motiv. n-au bani să se pună cu rmgc.până la urmă totl se reduce la bani.
    problema e alta ! într-o şară civilizată, dau de-un bolovan cu nuştiu ce inscripţii pe el şi deviază autostrăzi, mută construcţii etc. la noi totul e deasupra, la vedere, 2000 de ani de istorie şi nu vrem, nu ştim sau nu suntem lăsaţi să o punem ăn valoare.
    vorbim aci de cea mai veche localitate atestată documentar din românia şi când în restul lumii de abia se scria aci se încheiau contracte scrise.

  47. Alex25 Iulie 2011

    Ong-urile contra sunt vizibile si alea, din contra ong-urile pro nu sunt prea vizibile. Toate ong-urile alea contra de care spui tu de unde au atatia bani sa o tina numai in proteste cu aceeasi oameni prin toata tara, sau de procese..au bani

  48. dan ghemes26 Iulie 2011

    alex, protestele sunt pe bază de voluntariat.mai sunt oameni care au anumite valori şi le respectă. ăia protestează.
    cât despre “nevizibilitatea” celor pro, dă-mi voie să mă îndoi ! mai studiază !

  49. paul26 Iulie 2011

    Eu am fost acolo, eram in trecere si m-am oprit sa vizitez putin zona fiind atat de mediatizata(recunosc fac parte din cei care nu prea auzisera de Rosia pana sa nu fie asa de mediatizata). Se vede ca nu exista locuri de munca si totul este intr-o stare de degradare. In zona trebuie sa se faca invesitii masive daca vrem sa mai avem ce vizita

  50. Alex C26 Iulie 2011

    Am fost de multe multe ori la Roșia și am rude în zonă (mai exact în Abrud). Rude care au lucrat în minerit. Dar m-am informat bine, din ambele părți și sunt de părere că proiectul va distruge zona. După 15 ani, va rămâne o zonă moartă fară nicio perspectivă de dezvoltare.

    Nu s-a putut face nimic, nu s-au putut accesa fonduri din cauza că zona era declarată monoindustrială ilegal (proces câștigat definitiv și irevocabil). S-a limitat orice posibilitate de dezvoltare. Presupun că nu v-au povestit asta cei de la rmgc, nu?

    Când opoziția proiectului a venit cu propunerea de includere în patrimoniul UNESCO, toți au sărit în sus că nu se poate. După ce s-a depus la minister unul dintre cele mai bine documentate proiecte de includere în patrimoniu UNESCO, ministerul s-a făcut că uită de proiect, după ce l-a lăudat.
    Inclusiv comisia UNESCO din România, s-a declarat că zona îndeplinește toate condițiile pt. includere, doar că trebuie ca ministerul culturii să trimită propunerea.

    Se tot zice că numai minerit se poate face în zona Roșiei Montane. Dar nu v-a zis de Rîmetea, fostă zonă cu mine de fier, dar care datorită ONG-urilor s-a dezvoltat super mult pe partea turistică. Iar acuma este o bijuterie de localitate cu toate casele renovate și o mulțime, o mulțime de turiști. Menționez că zona nu este așa bogată în patrimoniu cultural și natural, precum Roșia Montana.

    V-aș recomanda seria de articole din Adevărul: care sunt și pro și contra http://www.adevarul.ro/actualitate/rosia_montana/

  51. Kat26 Iulie 2011

    Serios, ati fost si voi sa mancati placinte si sa va urcati in copaci si sunteti foarte incantati. Ii penibil cum ati scris toti ce fain v-ati distrat acolo. De aici se vede cat de in tema sunteti. Sa nu vorbim fara sa mergem acolo? Am fost? Voi cand ati fost? Acum? Prima data? La un eveniment organizat de Gold si sunteti toti intelepti? hahaha Nu sunt activista, nu sunt nici Pro si nici Contra a ce se intampla acolo pt ca sunt plusuri si minusuri din ambele parti iar de ecologizare nu-mi pasa, dar va contraziceti singuri. “Nu ne-am dus sa ne vindem usor”. Dar dupa 2 zile s-au cat ati stat acolo ati umplut onlin-ul cu poze in care infulecati si chefuiti iar apoi laude bla bla. Nimic nu dovedeste de ce ar fi trebuit sa fiti acolo in primul rand. Poate la a doua petrecere. Toate cele bune

  52. zicu26 Iulie 2011

    @Kat: Daca gasesti undeva in articol afirmatia “Nu ne-am dus sa ne vindem usor”, castigi si tu un premiu special.

  53. Kat26 Iulie 2011

    :) O da, ai prins esenta, “nu am fost ca să “ne vindem”,putin diferit ideea aceeasi. Lasa eschivarile, nu mai zi nimic ;)

  54. […] o dată și, cu voia voastră, îi nominalizez: Adelina, Corina, Ciulea, Marian, Liviu, Peri, Cucu, Răzvan și Alina, Bogdan, Cristi, George, Emanuel, Marius, Ruben, Maka, Radu, Palatkas, Robi, Lorand, Robin, Dragoș […]

  55. […] ăsta nu-i vorba de părerea mea despre Roșia Montană. TVdece-ii au dreptate total când spun că nu poți avea o părere obiectivă până nu mergi acolo. Eu n-am fost (bine, am fost o dată, […]

  56. […] Au fost prezenţi:  Adelina, Corina, Ciulea, Marian, Peri, Cucu, Răzvan și Alina, Bogdan, Cristi, George, Emanuel, Marius, Ruben, Maka, Radu, Palatkas, Robi, Lorand, Robin, Dragoș, Cătălin şi “sussemnatul”. […]

  57. […] ce credeți ca TVdece ar avea nevoie de banii RMGC când Florica este remunerată din profitul Trilulilu și este printre […]

Păreri?