Diverse aspecte ale conceptului de “brunch” în Ardeal

Țin minte și acum, de parcă s-a întâmplat ieri, cum ne jucam pe ulițele satului de dimineață până seara. Ne opream doar să mâncăm și înapoi la năzdrăvănii. Dar știți cum e, copii fiind, mai săream peste micul dejun, că joaca era mai importantă. Și pe la 11-12, cât să fie la mijloc între mic dejun și prânz, o figură autoritară feminină apărea din senin și ne zguduia universul:

– Gata cu joaca, haideți la brunch!

Și ne duceam la brunch. Și ne bucuram de această masă bizară, despre care nu știam prea multe, dar era cu mâncare. Dacă e cu mâncare, nu contează cum îi zice. Dar figurile autoritare feminine insistau să asimilăm termenul “brunch”, cică așa e tradiția strămoșească: brunch-ul se mănâncă, nu se discută. Din vremuri imemoriale, brunch-ul a fost sfânt pe aceste meleaguri binecuvântate, săpăturile arheologice revelând diverși strămoși luând un brunch.

Și ne-am făcut mari, am venit la oraș și am descoperit un întreg univers ardelenesc construit în jurul brunch-ului.

Ce conține un brunch ardelenesc: orice mâncare, doar că se numește altfel.

Ardelenii mănâncă micul dejun, brunch-ul și prânzul, că nu se știe niciodată când se termină mâncarea și e mai bine să te prindă cu burta plină.

Indiferent la ce oră mergi în vizită, ardeleanul îți va spune:

– Dar vă rugăm, poftiți la un brunch!

Propoziția pe care o auzi cel mai des în Ardeal e: “aș mânca un brunch cu riscul să-l plătesc.”

Când ardelenii se plictisesc mănâncă un brunch.

Când se întâlnesc doi ardeleni, discuția e cam așa:

– No, cum îi?

– Bine, cum să fie?

– No, bine atunci.

– Bine dară.

– Dară.

– No, darcă că dară.

– Băgăm un brunch?

– Am crezut că nu mai întrebi niciodată și o să continuăm discuția aia de umplutură!

Ideea mi-a venit după ce am citit că cineva organizează un brunch ardelenesc.

Păreri?