Bărbații cu burtă din țara asta sunt salvați!

Pe vastele câmpii ale internetului, există și chestia asta:

Nu zâmbiți pe sub mustață, că am primit link-ul de la un prieten, doar se știe că nu am nevoie de așa ceva, deținând un trup de sferto-zeu, modelat cu sârguință la sală în ultimii trei ani.

Ce mă șochează e cât de eficienți sunt. Domnul din imagine cu siguranță are o burtă imperială de bere, modelată cu sârguință prin baruri în ultimii ani. Și, ca prin minune, a luat boxerii pe el și, bang!, abdomen plat! Este, practic, salvarea tuturor burtoșilor din țara asta. Mergi la o nuntă? Puf, abdomen plat! Iei un maieu pe tine, să te întâlnești cu băieții la barul din cartier? Pac, abdomen plat! Te cheamă o gospodină să-i reinstalezi windows-ul? Abdomen plat! Dacă asta nu e cea mai tare invenție a omenirii, nu știu ce să mai zic.

Serios, de ce ai folosi un băiat care e evident că nu are nevoie de produs? Nu era mai real să vedem boxerii ăia pe o burtă de instalator, să ne convingem de eficiența produsului? Chiar crede producătorul că ne va prosti că sunt ATÂT de eficienți?

Pe de altă parte, am ajuns atât de triști încât să ne ascundem burta în care s-a investit atât? De când e o rușine, frate, să ai burtă? De când e mai sexy un abdomen de antrenor decât o burtă cinstită? Chiar am ajuns să adoptăm trucuri feminine la ORICE? Unde e mândria masculină? Unde e burta purtată cu bărbăție?

Triste zile trăim…

PS: pentru doritori, îi găsiți aici

6 Comentarii
  1. duru14 Mai 2018

    2 intrebari am:
    Cum naiba se respira cu agregatul ala peste burta?
    Daca vrei sa te dezmierzi cu o bere pe unde se mai duce licoarea? Ca sa nu mai zic cat de problematica pare “evacuarea” ei?

    • Zicu14 Mai 2018

      Da, acestea ar fi unele din întrebări.

  2. Iulia14 Mai 2018

    Poate sunt facuti sa ascunda patratele alea de Adonis de ochii muritorului de rand care mananca si altceva in afara de shake cu aroma de bacon. Un fel de cenzura impotriva invidiei masculine :)))

  3. deea14 Mai 2018

    Am vazut la un moment dat un documentar misto, despre eschimosi. Si un eschimos burtos, intre doua varste, se batea fericit cu palma peste burta si zicea: asta este contul meu din banca!

  4. Cosmin4 Iunie 2018

    Razi tu, razi, dar eu abia acum am vazut articolul (am ramas in urma rau cu feed-urile) si au epuizat stocul de marimi normale, acum au doar S, iar aia sunt la reducere. Deci e clar ca cerere exista.
    Totusi exista sperante de la prietenii nostri chinezi: https://bit.ly/2LWJle0 cu tot cu review-uri ,plus poze de la un barbat adevarat – desigur, roman. :)

Păreri?