Bloggerii cărora li se urcă la cap

O tot auzim pe aia cu: “băi, cum l-au stricat pe ăla banii… dacă o să mă îmbogăţesc vreodată, eu nu o să fiu aşa”. N-o să fii pe dracu, nimic nu te schimbă mai mult decât banii. Omul se schimbă de la o banală pagină de internet, d-apoi de la bani! Să nu ne mai amăgim, dacă îi ai, eşti sclavul lor.

Dacă în cazul banilor e oarecum de înţeles, e în firea noastră să ne lăsăm conduşi de ei, nu pot pricepe cum te poate schimba drastic o banală pagină de internet. Te-ai apucat să scrii, a început să-ţi placă, ai devenit chiar pasionat, ai muncit din ce în ce mai mult, ţi-ai construit o comunitate în jurul blogului, ai o oarecare audienţă şi notorietate, câştigi bani, ai devenit un blogger profesionist. Bravo ţie, eşti chiar de apreciat! Şi noi ştim câtă muncă presupune povestea asta frumoasă numită blogging.

Ce nu înţeleg e de ce, atunci când ai parte de un oarecare succes, trebuie să te schimbi ca om? De ce trebuie să devii fiţos? De ce trebuie să fii arogant? De ce trebuie să-i desconsideri pe alţii? De ce trebuie să te crezi superior? Cine eşti tu, de fapt? Îţi spun eu, eşti doar încă o filă din istoria internetului, un individ relevant pentru câteva sute sau mii de oameni. Atât. Pentru restul considerabil, pur şi simplu nu exişti. Eşti încă un cetăţean al acestei ţări, un plătitor de taxe, un tip care stă la coadă la ouă. Un nimeni.

E faină lumea asta a online-ului, o lume care îţi poate aduce faima relativ repede, un tărâm idilic al relaţiilor, evenimentelor, sindrofiilor şi, nu în ultimul rând, banilor. E faină pentru că, în primul rând, e formată din oameni şi nu din şoareci de tastatură. Ei bine, sunt unii care uită că, înainte de a fi bloggeri, sunt oameni, iar una dintre virtuţile principale ale unui om de calitate e modestia. Ai ajuns să însemni ceva în online. Felicitări! Nu ai inventat leacul penstru SIDA, nu ai scos o ţară africană din foamete. Eşti doar un individ talentat la scris, care a ajuns să fie recunoscut pentru talentul său. Nu eşti singurul, şi chiar dacă ai fi, tot nu ai avea motive să te crezi un zeu. Chiar nu eşti.

Şi noi am ajuns la un anumit nivel de notorietate, dar nu cred că ne-am comportat vreodată urât cu cineva. Şi nici nu o vom face, pentru că nu vom uita niciodată să fim oameni, iar omenia bate oricând aroganţa şi îngâmfarea. Florica încheia prezentarea de la PR Beta cu îndemnul la bun-simţ în industria de PR, eu cred că laitmotivul blogosferei ar trebui să fie modestia. Fiţi modeşti, dragi colegi, veţi avea numai de câştigat!

 

31 Comentarii
  1. Arhi16 Mai 2011

    deci pana la urma, nu ma mai iubesti…

  2. marius16 Mai 2011

    si cand te gandesti ca pe o astfel de “personalitate” nu o recunoaste lumea pe strada la fel cu o recunoaste pe Bianca lui Bote

  3. zicu16 Mai 2011

    @Arhi: Dimpotriva, povestea merge mai departe, iar o poveste de dragoste dintre un urias si un midget nu poate avea decat un final fericit.

  4. Dan Ciulea16 Mai 2011

    de suflet!
    nice, true, si destul de greu … e luni dimineata … totusi :D

  5. Eugen16 Mai 2011

    I so lol’d! Nu vi s-a urcat la cap, ah? Dar penibilitatea aia cu diploma de locul I la Roblogfest realizata de voi unde se incadreaza? :))

  6. florica16 Mai 2011

    @Eugen: Nu ne-am facut-o noi, am primit-o cadou de la bloggerii din Alba Iulia.

  7. marius16 Mai 2011

    @Eugen
    Nu vreau sa fiu avocatul nimanui, daratunci cand cunosti pe cineva in viata de zi cu zi, si vezi ca s-a schimbat atunci poti spune tampenii de genul emise de tine.
    Si nu e cazul aici. Deloc! Daca nu intelegi ce e o gluma, un misto..retrage-te in satucul tau ;)

  8. Eugen16 Mai 2011

    Si faptul ca v-ati laudat cu ea pe Twitter nu inseamna ca ati acceptat-o, nu? Come on, intelegem ca sunt cu toti oameni, avem unele scapari si ne place sa fim recunoscuti, laudati si asa mai departe. Dar unele chestii sunt cam penibile un picut mai mult.

  9. Eugen16 Mai 2011

    @Marius
    Nu mai fi avocat, sunt absolut sigur ca Florica si Zicu stiu singurei sa se apere si sa mestesugeasca cuvintele.

  10. marius16 Mai 2011

    @Eugen
    ti-o spune unul care ii cunosate de vreo 2 ani, asa ca zic ca parerea mea e pertinenta. Schimbarea se face in raport cu ceilalti, daca nu ai inteles asta

  11. Adrian Eugen16 Mai 2011

    Daca si Balzac a spus ” ca bani sunt zeii la care se inchina toti oameni” atunci ce sa mai zic despre bloggeri. Dar am impresia ca te a deranjat cineva de ai scris acest articol.

  12. zicu16 Mai 2011

    @Eugen: Ok, parerea ta, sa ai o zi frumoasa in continuare :)

  13. Asta e o poveste veche de cand lumea :) Citeam zilele trecute declaratii ale marilor bloggeri autohtoni in legatura cu sumele pe care le castiga lunar si sincer am ramas un pic mirat ca (unuii dintre ei) se lauda cu niste sume care mie nu mi se par mari deloc.

    Inteleg sa ti-o iei in cap cand castigi de la 10.000 in sus pe luna :D Dar la sumele declarate de ei… sincer acum :) e penibil (repet: ma refer la cei care se lauda cu treaba asta).

    Cat despre de ce se schimba, are legatura cu valorile lor, cu orizonturile lor, cu educatia etc. Oricat ai castiga, in momentul in care iti pierzi omenia si te catapultezi in vreun turn de fildes, devii deodata foarte mic (cel putin pentru mine).

    Mersi

  14. Carcalaculmymy16 Mai 2011

    Bai, contabile, pana la urma trebuie sa o comitem!
    Cat despre banii, sa vina toti la mine, ca de aere au timp alti!

  15. Bogdan16 Mai 2011

    Până la urmă și ăsta e un sistem de filtrare a oamenilor. Rămânem în jur cu cei pe care îi vrem. Ai dreptate, dar soluția e ușoară :) hai să căutăm (și să ne adunăm) oamenii și nu bloggerii.

  16. zicu16 Mai 2011

    @Adrian Eugen: Nu neaparat, am strans niste observatii de-a lungul timpului.
    @Carcalaculmymy: Nu te uit, ma, nu te uit! Cu proxima ocazie, rupem fashu’!

  17. Mr. Cabo16 Mai 2011

    Envy is the ugly cousin of fame.

    Unde rupem fashu ? I`m in :D

  18. zicu16 Mai 2011

    @Mr.Cabo: Unde ne apuca! :))

  19. siginutz16 Mai 2011

    Zicu, eu tot am o vorba, “banii nu schimba omul, banii doar scot la iveala ceea ce era deja in el”. nu gasesc altceva mai adevarat ca asta. firea omului poate sa fie ingamfata, daca n-are bani tace chitic ca ii e rusine de conditia lui. cand da de bani, se schimba foaia. dar daca e un OM, va fi om si cu bani si fara. si mai am un argument. si ce daca ai un talent datorita caruia ai de castigat? il meriti cumva? nu, il ai de la bunul dumnezeu, nu l-ai castigat tu pe branci. a, ca l-ai cultivat, aia e alta poveste. dar unii se poarta de parca nu si-ar fi primit calitatile gratis, se lauda ca si cum ar avea vreun merit pt asta. n-ai. e datoria ta sa muncesti si sa iti faci o viata cu ceea ce ti-a dat Dzeu. Si daca ti-e bine, zii multam doamne si nu uita sa fii ce esti, adica om. asa cred eu. va pup pe amandoi, bombonei :)

  20. siginutz16 Mai 2011

    *zi, scuze, am gresit :P

  21. Claudia16 Mai 2011

    Avem asteptari cam mari de la oameni, nu credeti? Cerem sa fie toti modesti si linistiti, sa nu arate ce au realizat decat stand cu nasu´n pamant ca nu care cumva sa ni se para ca-s mandri,sa fie umili si asa cum i-a facut mama lor, fara schimbari deloc.
    Toate astea in conditiile in care STIM ca lumea ideala, blanda si modesta NU EXISTA.
    Cand vom inceta sa mai avem asteptari din astea desprinse din gradina Edenului vom suferi mai putin si ne vom enerva mai rar. :)
    La mine-i simplu: cine nu-si vede lungul nasului cu mine il poftesc sa trambiteze la alta masa. Asta nu inseamna ca nu pot accepta mandria cu care o persoana isi dezvaluie realizarile, asta e altceva.Trebuie sa facem diferenta intre bucuria de a deveni cineva si laudarosenia puturoasa si aroganta.

  22. zicu16 Mai 2011

    @Claudia: De acord, dar nu cred ca fitele, aroganta, desconsiderarea altora si superioritatea sunt modalitati de a-ti exprima realizarile. Eu asta blamam in articol. Consider ca exista moduri si mai “umane” de a iesi in evidenta cu ce ai realizat.

  23. Arhi16 Mai 2011

    si totusi, despre cine e vorba? :D

  24. Claudia16 Mai 2011

    Da Zicule, asa-i. Numai ca vezi tu, nu putem face chiar nimic pentru a opri prostul gust, impolitetea , dragostea mare pe care si-o poarta unii si tin musai sa ne-o dezvaluie.
    Sfatul meu ramane in picioare, cu cat ai asteptari mai putine cu atat te vei supara\enerva mai putin. Din experienta iti zic. Stii vorba aia: ´´da-i omului o uniforma si vei afla exact ce caracter are´´? Despre asta-i vorba si-n cazul expus de tine, presupun.

  25. zicu16 Mai 2011

    @Arhi: Pe cuvantul meu ca nu-i vorba de cineva anume, e un trend pe care l-am observat in ultima vreme la unii.

  26. addicted17 Mai 2011

    Oamenii sunt ipocriti sau nu constientizeaza faptul ca pe TOTI ne schimba banii. E inevitabil, ajungi sa ai alte tabieturi, alte placeri, alt statut, automat te schimbi. Ca te faci un arogant si jumatate, ca din om devii animal … oh well, asta e alta treaba/problema pe care nici eu nu o pot intelege. Daca voi ajunge sa invart banii cu furca si cei din jur vor simti si cel mai subtil parfum de aroganta, promit sa revin si sa va spun de ce sunt asa! :))

  27. siginutz17 Mai 2011

    @arhi, in mod sigur e cineva anume, dar tvdece-ii sunt prea finuti:) asa sunt ei, pupa-i-ar mama :*

  28. siginutz17 Mai 2011

    addicted, te contrazic, citeste comentariul meu de mai sus.

  29. Arhi17 Mai 2011

    eu cred ca e suparat pe mine, ca i-am cerut inca 4 kile de palinca, dar eu glumeam….

  30. zicu18 Mai 2011

    @Arhi: Nici vorba, ba chiar ar trebui sa devin furnizorul tau oficial de palinca, ca sa-mi spal pacatele :))

  31. Arhi18 Mai 2011

    then do it!:)))))

  32. […] pentru Articolul lunii i se acordă lui Zicu şi Floricăi de la TV dece cu articolul http://www.tvdece.ro/bloggerii-carora-li-se-urca-la-cap, pentru că în acest articol au pus virgula sub Ţ si pentru că, în general, sunt nişte […]

  33. […] pentru Articolul lunii i se acordă lui Zicu şi Floricăi de la TV dece cu articolul http://www.tvdece.ro/bloggerii-carora-li-se-urca-la-cap, pentru că în acest articol au pus virgula sub Ţ si pentru că, în general, sunt nişte […]

  34. […] pentru Articolul lunii i se acordă lui Zicu şi Floricăi de la TV dece cu articolul http://www.tvdece.ro/bloggerii-carora-li-se-urca-la-cap, pentru că în acest articol au pus virgula sub Ţ si pentru că, în general, sunt nişte […]

Păreri?