Bloggeri la schimb: The Movie, partea 2 – sibienii şi medieşenii la Braşov

Se spune că nu e bine să te îndrăgosteşti de ideile tale, pentru că vei renunţa foarte greu la ele. Noi am încălcat această lege nescrisă şi ne-am îndrăgostit din prima de “Bloggeri la schimb” şi n-am renunţat până n-am văzut-o materializată. Şi bine am făcut: e unul dintre cele mai frumoase proiecte la care am lucrat. Un proiect cu oameni, despre oameni care încearcă să schimbe lumea în fiecare zi.

Omul Tiţa a fost o parteneră de nădejde şi îi mulţumim pentru asta. Oamenii de la Siemens, Dan, Andreea, Cristina şi angajaţii stabilimentelor din oraşele pe care le-am vizitat, ne-au făcut să vedem altfel o corporaţie multinaţională: deschidere, implicare, pasiune. Oamenii din spatele companiilor care aud devenit parteneri ai proiectului, ne-au oferit tot sprijinul lor şi le mulţumim încă o dată pentru tot. Nu în ultimul rând, oamenii cu blog din cele 5 oraşe implicate în proiect, exemple de hărnicie şi dăruire.

Poate sună siropos cele de mai sus, dar când te îndrăgosteşti de o idee de-a ta şi o mai şi pui în practică, se mai întâmplă :) De asemenea, sună ca un post de final, ceea ce şi este. Dar nu e finalul unui proiect, ci doar a unei etape. Asta înseamncă că, inevitabil, trebuie să rămâneţi cu ochii pe noi :))

La final, vă lăsăm cu videoul de la Braşov, realizat de omul talentat pe nume Andrei Palatkas, căruia îi mulţumim frumos!

Bloggeri la schimb este un eveniment Nebuloasa şi TVdece  în colaborare cu Siemens România şi susţinut de: Hotel LevoslavPorsche TimisoaraRestaurant BelvedereHotel Best Western FusionPizza Hut,  Supporter Pub and GrillVintage PubHotel AmbientAutonom Rent-a-car şi Compania de online.

1 Comentariu
  1. Tudor CeMerita20 Aprilie 2012

    Ma bucur ca am putut ajuta si noi cumva, cat am putut, la succesul acestui proiect. A iesit f fain :)

Păreri?