Aplicația care te anunță când sunt coapte fructele

Una din marile mele probleme de primăvară-vară sunt fructele. Da, ați citit bine, am scris “fructe”. Nu e vorba de mere, banane sau portocale, pe care le avem oricând la discreție, ci de cele sezoniere.

De cum dă căldura, încep să mă agit. Deja mă ia cu transpirații doar gândul că NU ȘTIU EXACT când începe sezonul cireșelor și căpșunilor. Bine, aș putea merge oricând la supermarket și să-mi cumpăr, dar eu poftesc fructe românești, care să aibă savoare și nu gust de plastic.

De exemplu, anul trecut, pe când m-am trezit să întreb când apar cireșele, am aflat cu stupoare că sunt pe terminate. Teoretic, știu că prin mai e timpul lor, practic, nu știu EXACT când sunt numai bune de mâncat. Dacă le iau prea repede și nu sunt suficient de coapte? Dacă le iau prea târziu și nu pot decât să le arunc într-o prăjitură?

Mă stresează maxim aceste fructe de sezon, pretențioase ca niște domnișoare de pension. Mă stresează și mă enervează presiunea pe care o pun pe mine, să le mănânc doar o dată pe an. Practic, dacă clipesc, le ratez și anul ăsta. Și va trebui să aștept încă un an. Și chiar nu am nevoie, peste toate, să am și nenorocita asta de presiune a fructelor!

Deci, face cineva o aplicație care să ne anunțe când e cel mai bine să cumpărăm fructe?

5 Comentarii
  1. Mihai17 Mai 2016
  2. Dragos Mone17 Mai 2016

    Are sens sa iti spun ca e sezon la cirese si capsuni? 7.5 lei capsunile si 15 lei ciresile in piata Ion Mester.

    • Zicu18 Mai 2016

      Scump, domnule, la aprozarul din cartier e 6,5 lei kilu’ de căpșuni.

  3. Potasiu3 Iunie 2016

    Idee de afacere: Iei un bunic lângă tine (cine nu are să-și cumpere) și completezi un Google Calendar cu toate fructele și perioadele lor de viață în natură. Cu eventuri “show as:free” în săptămânile de coacere și alerte prin sms și Pop-up.

    După care vinzi calendarul pe post de aplicație Android sau iOS. Vrei aplicație de notificare la fructe, boss? Aruncă doi euro!
    După care îi dai share pe mail la calendarul privat făcut de tine.

Păreri?