Am stat lângă doi unguri la România-Ungaria și am supraviețuit

Aseară am fost la România-Ungaria, în cadrul grupei de calificare Eurobasket desfășurată la Cluj. Organizare bună, atmosferă faină, feeling de mare competiție, sala polivalentă a arătat de parcă era un meci de NBA, păcat că au pierdut băieții.

Vin doi băieți și ne roagă să ne mutăm cu un scaun mai încolo, să poată sta unul lângă altul. Mi-am dat seama că sunt unguri (când ești din Satu Mare, îi detectezi de la primele cuvinte). “Hahaha, care erau șansele să ne nimerim lângă doi unguri la meciul ăsta? Oare cum ne vom bucura la coșurile noastre? Da’ oare cum se vor bucura ei, înconjurați de români, la coșurile lor?”, îmi zic.

Galeriile celor două echipe au început să-și zică de una-alta. Ungurul îmi zice:

“Ăștia nu știu că nu-s la fotbal?”

“Pfoai de mine, ce început de conversație, nicio glumiță cu mici? Se pare că ungurii nu-s așa fioroși ca pe internet!”, îmi zic.

“N-ai ce le face, e meci cu miză, orgoliile-s mari”, îi zic.

“Da, așa va fi tot timpul la meciurile astea”

Știți ce am făcut tot meciul?

Ne-am bucurat de spectacol. Am stat împreună în picioare la ambele imnuri, ei se bucurau când înscriau ai lor, noi cu ai noștri, am mai schimbat o vorbă, o glumiță, se ridicau și ei în picioare când galeria de la “U” striga “toată sala în picioare!” Chiar puteau să rămână așezați, că nu îi linșa nimeni.

Nu e nicio lecție plină de miez în povestea asta, nicio profunzime de facebook, nicio glumiță ratată. E doar traiul într-o comunitate multietnică, în care nimeni nu a pus mâna pe furci și a pornit la răscoală pentru că un rahat a încercat să ne ducă de nas cu micul, la comandă politică.

Asta dacă nu ai creierul neted și crezi că ne dăm în cap pe stradă pe aici.

PS: Da, galeriile și-au urat numai de bine, dar asta fac galeriile, nu sunt relevante pentru o întreagă comunitate.

1 Comentariu
  1. alex6 Septembrie 2017

    in sinea lor sigur credeau ca au ajuns primii in polivalenta si e a lor de drept :)

Ai o părere la părerea lui alex? M-am răzgândit