9 medalii și 2.000 de kilometri

Eram pe o terasă și urmăream una dintre finalele la gimnastică. Lângă noi, patru cefe late făceau același lucru. Și nu că urmăreau, erau implicați trup și suflet: trăiau la intensitate maximă fiecare săritură, se agitau, se ridicau în picioare, oftau adânc la câte o ratare, se bucurau ca niște copii la reușite, aplaudau. Pentru mine, asta a fost imaginea olimpiadei: patru pachete de mușchi care depășeau lejer suta de kile fiecare, plini de tatuaje, cu școala străzii la zi, cu privirile unor oameni pe care nu ai vrea să-i superi, se bucurau pentru niște fete de câteva kilograme, care încântau o țară întreagă cu exercițiile lor. Mi s-a părut tabloul care exprima cel mai bine cum unește sportul oamenii.

Timp de două săptămâni, am văzut o Românie trezită din letargie și unită în jurul unei singure idei: hai ai noștri! Am simțit online-ul mai unit ca niciodată, am trăit offline-ul mai viu ca niciodată: oriunde mergeam, se discuta despre performanțele sportivilor noștri. Sportul a făcut-o încă o dată: ne-a dat vocea comună care ne lipsește de prea multe ori. Ne-a adunat atât de bine în jurul unor idealuri, încât mi-aș dori ca Jocurile Olimpice să nu se termine niciodată. Simțim și noi că suntem un popor.

Dincolo de orice discuții referitoare la performanțele sportivilor noștri, după Olimpiada de la Londra rămânem cu 9 medalii pe care doar ei, sportivii, știu cum le-au câștigat. Noi putem să comentăm de pe margine, să ne dăm specialiști, să credem că se putea mai bine, dar doar ei știu cum, cât și în ce condiții s-au antrenat pentru a atinge o asemenea performanță. Asta e tot ce contează: niște români au trecut peste condițiile precare din țara lor și au câștigat 9 medalii la Jocurile Olimpice. Punct.

Alți români, cinci la număr, au dus spiritul olimplic prin țară, în cadrul unei aventuri ce s-a întins pe 2.000 de kilometri. Chiar dacă implicarea noastră nu se poate compara cu performanțele sportivilor, am fost mândri să facem parte din mișcarea olimpică 2012. E o experiență pe care sigur nu o vom uita.

“Flacăra olimpică” a pornit de la București.

 Apoi, a ajuns la Brașov.

Apoi, la Timișoara.

Într-un final, la noi.

I-am predat-o lui Sorin.

Care a readus-o “acasă”.

Azi va avea loc Gala de Premiere a Olimpicilor Români, la care vor lua parte și cei 100 de olimpici de zi cu zi pe care i-a găsit Renault. Vor fi acolo și îi vor cunoaște pe olimpicii noștri, lucru pentru care îi invidiez profund.

Cu ce am rămas după Jocurile Olimpice de la Londra? Cu 9 medalii importante pentru sportul românesc, cu o Românie poate mai unită și, pe plan personal, cu onoarea de a face parte, chiar și într-o mică măsură, din fenomenul olimpic. E Olimpiada care ne va rămâne în suflete.

Păreri?